Ropotan și-atât

Discuții, polemici, exaltări din categoria „laudă-mă gură, că te spurc!” pe seama lui Ropotan și Homei. Moscoviții și enigma TVA-ului, londonezii și restricțiile care țintesc românii în căutarea unui permis de muncă dincolo de Canal. Fără legătură cu subiectul, dacă un club dâmbovițean ar fi negociat precum falnicul West Ham transferul unui jucător, deși regulamentul îngrădește, nu-și mai spăla rușinea multă vreme.
Ropotan a fost însă la un sfert de mustață sau de manea de un transfer. Dintr‑un foc Dinamo a pierdut milioane bune. Cu Ropotan și cu Moți, dacă împrumutul fundașului se contura într-o cedare definitivă în iunie. Spre deosebire de Moți, Dică și alții, Ropotan n-a apucat să dezamăgească încă pe nimeni. În vară va redeveni un subiect de negocieri și de decepții. În primul rând pentru Dinamo. Devotamentul acționarilor nu-i de ajuns. Ca să supraviețuiască, Dinamo e obligată și să vândă. Să convenim că Lobonț are un statut privilegiat și decide singur când și dacă pleacă. Atunci, dacă nu Ropotan, cine? În vară, Victor Becali a înțepat și a fost înțepat. Criticase aducerea elefantului Julio Cesar. „Dinamo trebuia să meargă pe mâna unui tânăr precum Ștefan Radu sau Moți”. Ca să aibă el ce vinde, i s-a replicat. Impresarul mersese doar pe logica următoarei mutări.

Publicat: 04 02. 2009, 21:17
Actualizat: 05 02. 2009, 08:44