Reghe despre Dinamo: „Dacă ne uităm în jos la ei amețim!”** De ce n-au umplut „câinii” stadionul în meciul cu Rapid :)

Antrenorul echipei Steaua, Laurențiu Reghecampf, a declarat, miercuri, că nu îl interesează încă partida cu Dinamo, programată la 4 noiembrie în etapa a XIV-a a Ligii I, și a precizat că dacă vrea să fie răutăcios atunci spune că i se face rău când se uită la diferența de puncte din clasament.

Fostul acționar dinamovist, Cristian Borcea, a declarat, luni, la finalul partidei cu Rapid, că Steaua nu va avea nicio șansă la derbi dacă „alb-roșii” vor evolua ca în meciul restanță din etapa a IV-a, în care gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare s-a impus cu scorul de 2-1.

După disputarea a 12 etape, Steaua ocupă primul loc cu 29 de puncte, în timp ce Dinamo se află pe locul cinci, cu 21 de puncte.

„Noi avem mâine un meci foarte important, nu mă interesează ce s-a întâmplat la Dinamo-Rapid, nu mă interesează ce au spus oamenii de la Dinamo sau de la Rapid. Cu Dinamo jucăm peste trei meciuri. Pe mine mă interesează să câștigăm mai mult meciul de mâine și cel cu Gloria Bistrița. Să lăsăm oamenii să vorbească, să-și facă treaba, să vorbească tot felul de tâmpenii, că sunt buni, că ne bat, că suntem pe val. Asta e, ce să facem, suntem pe primul loc și cred că merităm acest lucru. Ce să fac, să comentez ce spun cei de la Dinamo? Mi se pare o prostie. Dacă vreau să fiu răutăcios, dacă ne uităm în jos, amețim. Nu vreau să am probleme cu nimeni, dar fiecare ar trebui să-și vadă de echipa lui„, a spus Reghecampf, miercuri, într-o conferință de presă susținută înaintea partidei cu Molde, din grupele Ligii Europa.

„Femeia cu cheile nu a fost la stadion”

Laurențiu Reghecampf s-a arătat deranjat atunci când a fost întrebat ce părere are despre faptul că fanii dinamoviști și rapidiști nu au umplut Arena Națională la meciul direct de luni. „Cred că femeia cu cheile nu a fost la stadion. Eu în general nu fac glume, nu îmi place să vorbesc despre aceste lucruri. Pentru noi e foarte important să vedem că suntem susținuți de atâția oameni. Peste tot, pe unde mergem în România, avem stadioane pline, deci e un lucru care trebuie să ne oblige„, a adăugat Reghecampf.

La rândul său, căpitanul echipei Alexandru Bourceanu a afirmat că nu vrea să îi jignească pe cei de la Dinamo, dar meciul din 4 noiembrie urmează abia după trei partide foarte imporante pentru „roș-albaștri”. „Nu ne gândim la meciul cu Dinamo. Nu vrem să-i jignim pe cei de la Dinamo, nu vrem să jignim pe nimeni. Pur și simplu până la meciul cu Dinamo mai avem trei meciuri, care sunt la fel de importante, două dintre ele cotate cu trei puncte, unul cu o calificare în sferturile de finală. Acel meci e mai important doar din punct de vedere al istoriei, al tradiției. Pentru noi, strict profesional, sunt tot trei puncte„, a explicat Bourceanu.

Partida Steaua – Molde, contând pentru etapa a III-a a grupei E a Ligii Europa, se va disputa, joi, de la ora 22.05, pe Arena Națională.

MEDIAFAX

Publicat: 24 10. 2012, 16:42
Actualizat: 24 10. 2012, 16:43