Rednic a anunțat două transferuri de play-off la Dinamo. Primul vine săptămâna viitoare: „Ne întărim!”. Marea lovitură pe care vrea să o dea „Puriul” la vară

Rednic a anunțat două transferuri de play-off la Dinamo. Primul vine săptămâna viitoare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic (57 de ani), antrenorul lui Dinamo București, a susținut o conferință de presă, marți, în care a discutat despre strategia clubului pentru sezonul următor. „Puriul” dă ca sigur deja un transfer, care s-ar putea realiza săptămâna următoare.

Antrenorul „câinilor” nu vrea ca echipa sa de suflet să trăiască o nouă umilință în sezonul următor și pregătește deja terenul. Rednic a anunțat că este aproape de a-l aduce pe fundașul Ziggy Gordon (26 de ani), de la Hamilton Academical FC, din prima ligă scoțiană: „Cred că este primul care va semna cu noi, săptămâna viitoare”.

Ziggy Gordon evoluează de la începutul acestui sezon pentru Hamilton, echipa care luptă pentru evitarea retrogradării în scoția. Apărătorul poate evolua atât în flancuri, cât și în poziție centrală. În acest sezon a fost folosit în 40 de partide și a reușit un gol. În cariera sa a mai evoluat pentru Partick Thistle, Jagiellonia și Pogon Siedlce, ultimele două din Polonia.

Postul de portar, următorul pe listă

Următorul post pe care vrea să creeze concurență Rednic este cel de portar. Parfait Mandanda (29 de ani) a fost împrumutat de la Charleroi până la finalul acestei stagiuni, însă tehnicianul dinamovist intenționeză să-l păstreze, dar și să-i aducă un concurent: „Am vorbit ceva. Cred că plătim 1700. Ne-ar conveni să mai rămână, l-aș ține. Clar vom mai aduce un portar, dar aș vrea concurență pe acest post pentru că este important”.

Fabbrini, marea țintă a verii pentru Dinamo

În ultima vreme, varianta Diego Fabbrini la Dinamo a devenit din ce în ce mai vehiculată în presă, iar Mircea Rednic a anunțat în premieră, la conferința de presă de astăzi, că sunt discuții pentru sosirea mijlocașului ofensiv de la FC Botoșani în Ștefan cel Mare: „S-a discutat despre el. Vedem acum. Știți cum este la început, are pretenții mari. Este un jucător care poate să facă diferența și ai nevoie mai ales la mijlocul terenului de un fotbalist ca el. Am totuși o teamă. Fotbaliștii care joacă în provincie când vin la Dinamo sau la FCSB este altceva, o presiune mai mare”.

Rednic a dezvăluit și câți fotbaliști își propune să aducă această vară pentru a-și putea îndeplini obiectivul, acela de a face o echipă competitivă, cu care să poată ataca play-off-ul și, eventual, titlul: „Vor veni 4-5 jucători. În iarnă am stabilit că nu vom lua jucători sub formă de împrumut, dar în vară vom lua, pentru că sunt foarte mulți jucători care nu se integrează sau nu joacă și preferă să vină să joace la Dinamo. Primul nostru obiectiv este calificarea în play-off și apoi să ne batem pentru campionat”

Miercuri, Dinamo merge la Sibiu, pentru duelul cu FC Hermannstadt. Cu cinci runde înainte de finalul play-out-ului, Dinamo este a doua, cu 37 de puncte, la o lungime în spatele lui Gaz Metan Mediaș. Trupa lui Rednic mai are de disputat jocuri cu Concordia Chiajna, Poli Iași, FC Botoșani și FC Voluntari.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele