Război rece pe Bega: „N-am vorbit cu Iancu de-o lună”

Război rece pe Bega:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dusan Uhrin, a declarat că după ultima partidă a turului va discuta cu președintele Marian Iancu pentru că sunt mai multe probleme la club care trebuie rezolvate.

"Nu am mai vorbit cu președintele dinaintea meciului cu CFR Cluj. Dar dacă are să-mi comunice ceva cred că mă găsește. Probabil că vom discuta după meciul cu Brașovul. Am și eu unele lucruri să-i spun, avem de rezolvat multe probleme"
, a spus Uhrin fără a menționa problemele la care a făcut referire.

Tehnicianul a menționat că echipa sa este obligată să câștige partida de sâmbătă Brașov.

"Ne așteaptă un meci deosebit de greu. Facem apel la suporteri să vină la stadion, nu numai pentru că este ultimul meci din acest an, ci și pentru că avem nevoie de susținerea lor ca să ocupăm un loc cât mai bun. Chiar dacă nu am câștigat de ceva timp suntem obligați să învingem acum. FC Brașov e o echipă care joacă din spate, o echipă care își securizează apărarea. Au bătut pe Dinamo, dar a fost un joc atipic, pe zăpadă, care nu ne spune prea multe. FC Brașov este o echipă care luptă de la început până la sfârșitul meciului", a mai adăugat Dusan Uhrin.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×