Rapid, următoarea pe lista „victimelor” Vasluiului!** Hizo: „Va fi dificil, dar trebuie să legăm victoriile”

Vaslui a câștigat derby-ul etapei în Moldova, 3-0 cu CSMS Iași, prin „dubla” lui Niculae și golul lui Varela, primul în acest sezon.

Antrenorul gazdelor, Viorel Hizo, s-a declarat mulțumit de jocul prestat de echipa sa și a ales să nu comenteze diferența de puncte dintre Vaslui și liderul la zi al Ligii 1, Steaua.

„Ne-am creat mai multe ocazii de joc și am reușit să înscriem de trei ori. Toate jocurile dintre Vaslui și Iași sunt grele. Nu pot spune că e derby, ținând cont de pozițiile din clasament, dar orgoliile sunt foarte mari în cele două orașe.

Nu mă așteptam să pierdem meciul de la Mediaș, acolo am avut mari probleme la finalizare. Ne-am creat cel puțin 18 ocazii și nu am reușit să marcăm.

Acum urmează meciurile cu Rapid, Petrolul și CFR. Sunt meciuri extrem de grele. cu echipe puternice. Încercăm să le tratăm cu foarte multă seriozitate și responsabilitate.

Primul meci e cel mai dificil. Trebuie să legăm victoriile și să nu coborâm sub acest +7 din clasamentul adevărului.

Rapidul poate câștiga în fața oricărei echipe, la fel cum poate pierde cu orice echipă.

Nu știu dacă Steaua mai poate fi ajunsă, să vedem cât se termină în seara asta. Steaua nu mă preocupă pe mine. Nu trebuie să ne bucurăm de eșecurile altor echipe. Aici e problema: trebuie sâ ne bucurăm pentru victoriile echipelor noastre”, a declarat Viorel Hizo la Dolce Sport.

Publicat: 26 11. 2012, 21:48
Actualizat: 26 11. 2012, 21:49