„ProSport a relatat exact ce s-a întâmplat la antrenament!** Conflictul mi-a fost confirmat de către jucători”

ProSport a dezvăluit astăzi că între N'Doye și Florin Bratu a existat un conflict la antrenamentele echipei, iar unul dintre liderii galeriei clubului din Ștefan cel Mare, Mihnea Ionescu, confirmă că evenimentele s-au petrecut întocmai așa cum au fost descrise de ProSport. Ionescu afirmă că acest lucru i-a fost confirmat de mai mulți jucători ai grupării alb-roșii și-l consideră responsabil pentru această situație pe mijlocașul senegalez. "ProSport a relatat exact ce s-a întâmplat la antrenament. De multe ori sunt bombe de presă, dar acest lucru mi-a fost confirmat de către jucători. Ce sens avea să scrie așa ceva și să nu fie adevărat. Conflictul creat de N'Doye e extrem de grav în momentul în care Dinamo își adună forțele pentru acest final de campionat. După aceste jigniri e clar că N'Doye nu mai are ce căuta la Dinamo. Am vorbit cu suporterii, cu plătitorii de abonamente și sunt de aceeași părere. N'Doye e vinovat pentru conflictul iscat. Cuvântul mai multor jucători în fața cuvântului lui N'Doye mi se pare edificator. E clar că N'Doye a fost sfătuit să spună aceste lucruri acum și să infirme ca să scape basma curată. Dinamo are variante pentru a-l înlocui. Suporterii dinamoviști pot fi bănuiți de multe lucruri, dar nu de prostie.", a declarat Mihnea Ionescu la gsptv.
"ProSport a relatat exact ce s-a întâmplat la antrenament!** Conflictul mi-a fost confirmat de către jucători"

ProSport a dezvăluit astăzi că între N’Doye și
Florin Bratu a existat un conflict la antrenamentele echipei
,
iar unul dintre liderii galeriei clubului din Ștefan cel Mare,
Mihnea Ionescu, confirmă că evenimentele s-au petrecut întocmai așa
cum au fost descrise de ProSport. Ionescu afirmă că acest lucru i-a
fost confirmat de mai mulți jucători ai grupării alb-roșii și-l
consideră responsabil pentru această situație pe mijlocașul
senegalez.

ProSport a relatat
exact ce s-a întâmplat la antrenament. De multe ori sunt bombe de
presă, dar acest lucru mi-a fost confirmat de către
jucători
. Ce sens avea să scrie așa ceva și să nu fie
adevărat. Conflictul creat de N’Doye e extrem de grav în momentul
în care Dinamo își adună forțele pentru acest final de campionat.
După aceste jigniri e clar că
N’Doye nu mai are ce căuta la Dinamo. Am vorbit cu suporterii, cu
plătitorii de abonamente și sunt de aceeași părere. N’Doye e
vinovat pentru conflictul iscat. Cuvântul mai multor jucători în
fața cuvântului lui N’Doye mi se pare edificator.
E clar că
N’Doye a fost sfătuit să spună aceste lucruri acum și să infirme ca
să scape basma curată. Dinamo are variante pentru a-l înlocui.
Suporterii dinamoviști pot fi bănuiți de multe lucruri, dar nu de
prostie.”,
a declarat Mihnea Ionescu la gsptv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania