Popa: „Băsescu a gafat”

Popa:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Politehnicii Iași, Ionuț Popa, este de părere că decorarea arbitrului Alexandru Deaconu de către președinte nu-și avea rostul și nici momentul, în cadrul evenimentului de marți seară. Popa crede că președintele Băsescu a greșit acordându-i acea decorație arbitrului care a întrerupt derby-ul Rapid – Steaua.

„Cred că președintele Băsescu a făcut o gafă. I-a făcut mai mult rău lui Deaconu. Lumea este rea la noi, mai ales când este vorba de fotbal. Când Deaconu va fi delegat la un meci, oficialii echipelor respective nu vor spune că vor fi arbitrați de Deaconu, ci de „ăla decoratu’”.

Popa a găsit și modalitatea de a continua meciul dintre Rapid și Steaua: „Să se joace 3 la 3 pe tot terenul, din două atingeri. Cred că asta e varianta ideală, nu s-ar supăra nimeni. Nu știu ce va fi la comisie azi, dar trebuie să fie foarte atenți cei de acolo. Cred că indiferent de rezultat va ieși scandal mare. Orice decizie se va lua, se vor întâmpla lucruri grave pe viitor. Noi am pățit-o deja, nu mai are rost să mai spun cu ce ocazie. Atât spun, este inadmisibil ca la un meci în care intră unul înarmat pe teren să nu suspenzi terenul echipei gazdă”.

Popa a explicat și în ce condiții ar intra în politică: „Intru în politică, așa cum susțin unii, doar dacă este adevărată zicala conform căreia politica e o curvă. Eu nu fac decât politica fotbalului, dar ăn momentul de față politica bancară este cea mai importantă pentru mine, pentru că BNR va stabili cursul leului azi”.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×