"Poate Becali avea nevoie de un antrenor secund!" Bogdan Andone, ironizat în direct la TV

5 iun 2019 3772 afişări Liga 1
"Poate Becali avea nevoie de un antrenor secund!" Bogdan Andone, ironizat în direct la TV

Numirea lui Bogdan Andone ca antrenor principal al FCSB e privită ironic de Marius Niculae, fostul fotbalist legendar de la Dinamo. "Săgeată" s-a amuzat pe seama alesului lui Gigi Becali (60 de ani) şi a spus că, probabil, patronul roş-albaştrilor avea nevoie de un antrenor secund. Bogdan Andone i-a luat locul lui Mihai Teja pe banca vicecampioanei României.

Edi Iordănescu a fost favoritul lui Gigi Becali pentru postul de antrenor al FCSB, dar managerul de la Gaz Metan Mediaş l-a refuzat pe latifundiarul din Pipera. Astfel, s-a ajuns la varianta de avarie, Bogdan Andone, care este privit cu ironie şi neîncredere de Marius Niculae.  

"Eu îl ştiu pe Bogdan ca jucător, nu ca antrenor. Probabil Gigi Becali avea nevoie de un secund. Patronul FCSB a dezvăluit în nenumărate rânduri că el făcea echipa şi schimbările", a spus Marius Nicolae, la Digi Sport.

În prima parte a sezonului recent încheiat, Andone a fost antrenor principal la Metaloglobus şi la Energeticianul, ambele în Liga a 2-a. De asemenea, a mai condus staff-urile tehnice la Olimpia Satu Mare şi la ASU Poli.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.