Plată sau faliment. Datorii de 160.000 de euro pentru „U” Cluj, constatate de Tribunal către 5 jucători și Teja: „Vom căuta finanțare”

Plată sau faliment. Datorii de 160.000 de euro pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Borza, Ciupe, Cristocea, Lungu și Dolha sunt jucătorii care, alături de antrenorul Mihai Teja, s-au plâns de salariile neachitate.
  • „U” Cluj trebuie să le plătească acestora 160.000 de euro, în caz contrar fiind declanșat falimentul.

O problemă nu vine niciodată singură, iar Universitatea Cluj nu face excepție de la această regulă. După ce a ratat victoria în meciul cu Astra și șansele de salvare de la retrogradare au devenit minime, clujenii au mai primit marți o lovitură.

Tribunalul de la Botoșani, acolo unde se judecă procesul insolvenței clubului, le-a dat dreptate celor care au sesizat că au datorii neachitate de „U” Cluj. Este vorba de Mihai Teja, fost antrenor la „U”, și jucătorii Borza, Ciupe, Cristocea, Lungu și Dolha. Aceștia au pârât „U” Cluj la Tribunal pentru neachitarea restanțelor. Este vorba despre o sumă totală de 160.000 de euro, conform știridesport.ro.

Problema este că echipa e aproape retrogradată, iar în acest caz nu va mai încasa niciun ban din drepturile TV. Patronul Florian Walter, pe numele căruia s-a emis mandat de arestare și face obiectul unei anchete a DIICOT, este de negăsit. Universitatea trebuie să găsească alte surse de finanțare pentru a achita datoria. „E o decizie care constată aceste datorii, cu drept de recurs. Știam de aceste datorii și am informat Tribunalul că le vom achita din drepturile TV, în cazul în care vom evita retrogradarea. În caz contrar, vom căuta alte surse de finanțare”, este răspunsul oficial al clubului.

Dacă banii nu vor fi achitați până la o dată ce va fi anunțată ulterior, va fi declanșată procedura de intrare în faliment, clubul fiind deja în insolvență. O echipă aflată în faliment nu mai poate fi înscrisă în nicio competiție organizată de FRF.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele