Pe gustul lui Dan Petrescu. CFR Cluj s-a mulțumit cu o remiză la Craiova, 0-0. Cronica partidei de pe „Oblemenco”

Redactor:
Cosmin Staicu
Pe gustul lui Dan Petrescu. CFR Cluj s-a mulțumit cu o remiză la Craiova, 0-0. Cronica partidei de pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Craiova avea înainte de derby-ul cu CFR opțiunile clare: doar la victorie reintra în lupta pentru titlu, un eventual egal fiind util numai FCSB-ului. S-au duelat rivale care și-au ales strategii diferite pentru acest campionat. Campionii și-au păstrat lotul intact, alegând  performanța. Au cucerit Supercupa, chiar în fieful oltenilor, sunt într-o poziție excelentă de a-și apăra titlul, chiar și pentru Cupă mai păstrând ceva procente de calificare în finală. Craiova a preferat banii, vânzând tot ce a avut preț, de astă-vară de vreo 14 milioane de euro. În aceste condiții, mesajul „Craiova vrea campionatul” a părut cam deplasat. Nici măcar la păstrarea Cupei nu mai au prima șansă oltenii, într-un final de sezon sub așteptări.

Deși Mangia nu pare să accepte că are sabia lui Damocles deasupra capului și spune că nu ia în calcul varianta demisiei, dar a trimis pe teren o formulă de „totul sau nimic”, un 3-4-2-1, cu Andrei Cristea flancat de Mihăilă și Fortes în atac. Și Dan Petrescu s-a dezis de stilul precaut și, în lipsa lui Țucudean, a jucat cu Bud în față, de care i-a lipit pe Omrani și Păun.

Liderul și-a expus colții din start, cu Omrani speculant, dar nu până la capăt, la schema inteligentă pusă în practică la primul corner. Apoi meciul a intrat în stand-by, fiecare așteptând gafa celuilalt. Când s-a încheiat primul sfert de oră, gazdele au reclamat penalty, la un henț evident al lui Bordeianu, dar nu și pentru Avram, inamicul declarat al oltenilor. În compensație, centralul l-a iertat pe Bancu de al doilea galben, la un henț intenționat la centrul terenului. Cicâldău a fost primul care l-a solicitat pe Arlauskis, dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, respinsă cu probleme de baltic. Deac a ripostat tot din fază fixă, dar Pigliacelli a fost prompt la prima bară. Cristi Bud a ratat cea mai mare ocazie a primei părți, chiar înainte de pauză, când alunecarea sa pe 6 metri a înălțat mingea peste bară.

În partea secundă s-a observat și mai clar că Petrescu și-a odihnit titularii în Cupă, oaspeții creând presiune și având ocaziile de a tranșa meciul. Omrani i-a simțit nesincronizați pe Donkor și Pigliacelli, a găsit soluția ideală, lobul, dar nu a prins și poarta. Bordeianu și Deac au încercat poarta și de la distanță, dar nu suficient pentru a deschide scorul. Nici soluția loviturii de cap n-a funcționat, la reluarea lui Bud, pe lângă poartă.

Campioana a fost mai periculoasă în derby, dar n-a speculat în Bănie șansele de a câștiga. Gazdele nu și-au creat nicio ocazie de gol tot meciul, iar Mangia nici măcar nu a efectuat toate schimbările, deși era evident că avea destui titulari epuizați. A rezultat o remiză cu care Craiova se mai păcălește un pic că rămâne în lupta pentru titlu, dar care e folositoare doar FCSB-ului, care se poate apropia la 3 puncte de campioană înaintea meciului direct.

Universitatea CraiovaCFR Cluj 0-0

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 20.000.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Donkor, Kelic, Tiago Ferreira – Martic, Mateiu, Cicâldău, Bancu – Mihăilă (68 Bic), Carlos Fortes (75 Bărbuț) – And. Cristea. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve: L. Popescu – Acka, Briceag, Fedele, Drăghici.

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Boli, Camora – Deac (90 Peteleu), Bordeianu, Djokovic – Păun (64 Costache), Omrani, Bud (77 Moutinho). Antrenor: Dan Petrescu. Rezerve: Fernandez – Mureșan, Hoban, Ioniță.

Arbitru: Marius Avram. Asistenți: Ovidiu Artene, Marius Nicoară. Rezervă: Andrei Antonie.

Observatori: Eduard Dumitrescu, Constantin Stătescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…