Pauză de reclame

În prime-time, la televiziunile comerciale, un film artistic e spart în medie cam la o jumătate de oră de pauzele de publicitate, care se învârt în jurul a 8-10 minute. Sunt momentele în care e scotocit frigiderul, se face o cafea, se fumează o țigară în balcon. După care, reveniți în fotoliu, ne tot întrebăm unde naiba s-a frânt acțiunea filmului până să vină tanti cu detergentul. Situație răsturnată în cazul derby-urilor, producțiile de primăvară. A tuturor derby-urilor din acest retur. Din fiecare dată nu ne-am ales cu mai mult de 5-6 minute de miez. Cu tot cu reluările golurilor sau ale fazelor importante din mai multe unghiuri.

Restul de peste 80 de minute de la un Dinamo – CFR ori Steaua – Dinamo? Pauze lungi și dese, plictisitoare de moarte. Pauzele de reclame, adică minutele cu duiumul în care poți lectura panourile publicitare de pe margine fără să te intereseze totuși vreun adeziv sau să poftești la un mușchiuleț „pentru de dimineață”. Ca să nu mai punem la socoteală că, de multe ori, spoturile TV sunt mai savuroase și oricum mai inspirate decât centrările lui Dayro Moreno sau șuturile lui Boștină.

Asta e, constatare amară, atât se poate acum. Pelicule de scurtmetraj, parțial color, de câteva minute, livrate la costuri de filme de colecție de un ceas și jumătate.