OFICIAL | CFR Cluj și Petrolul vor pleca cu penalizare de șase puncte în sezonul viitor. Hotărârea poate fi atacată la TAS

OFICIAL | CFR Cluj și Petrolul vor pleca cu penalizare de șase puncte în sezonul viitor. Hotărârea poate fi atacată la TAS
  • Publicat:
  • Actualizat:

Memoriul depus de CFR Cluj și Petrolul privind penalizarea de șase puncte primită pentru viitorul sezon a fost respins de Comisia de Apel a FRF. Decizia poate fi atacată, însă, la TAS

După o veste extraordinară venită de la TAS, primirea celor 24 de puncte cu care fusese penalizată, CFR Cluj a primit și o știre mai puțin bună. Problemele financiare ale clubului din Gruia continuă, iar Comisia de Licențiere din cadrul FRF o penalizase pe CFR cu șase puncte pentru viitorul sezon din cauza neîndeplinirii criterului financiar. Cum CFR a contestat decizia la Comisia de Apel, clujenii sperau că lucrurile se vor întoarce încă o dată. Nu a fost, însă, cazul! Iar acum, Clujul ar putea merge din nou la TAS! Comisia de Apel a menținut pedeapsa clujenilor, care vor pleca cu o penalizare de șase puncte în viitorul sezon, însă hotărarea ar putea fi atacată la Tribunalul din Elveția.

Situația s-a menținut și în cazul Petrolului. Echipa aflată pe locul 4 în acest moment în Liga 1 va pleca cu o penalizare de șase puncte în următorul sezon, tot din considerente financiare. Atât CFR, cât și Petrolul se află în insolvență în acest moment. Pe lângă cele două echipe, Ceahlăul (9 puncte), Rapid (3 puncte), Oțelul (3 puncte), FC Brașov (3 puncte) și „U” Cluj (3 puncte) au fost și ele penalizate, dar au acceptat decizia. Totuși, în cazul în care retrogradează (Ceahlăul și Oțelul sunt retrogradate matematic), echipele vor pleca cu bilanț neutru în liga secundă.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele