„Nu e imoral ce-am făcut! Dușan putea fi chiar antrenor, regulamentul o permite!”

Prezent la prezentarea oficială a lui Dușan Uhrin, Iuliu Mureșan nu înțelege de ce s-a făcut atât de mult tam-tam în presă pe seama trucului folosit de clujeni pentru numirea tehnicianului ceh. Președintele din Gruia susține că regulamentul este interpretabil și nu crede că găsirea unei portițe legale trebuie condamnată. "Au fost foarte multe discuții despre Uhrin, dar Mircea Sandu a spus foarte bine-acea lege e prost făcută și ne poate lăsa să facem orice. Dușan ar putea fi chiar antrenor sau director tehnic, nu e ilegal și nici imoral ce se întâmplă.", a spus oficialul din Gruia la conferința de presă. Prerogativele cehului vor fi sporite, față de un consilier obișnuit. Astfel, el va putea sta pe bancă la meciuri și poate chiar participa la ședințele de pregătire. "Va sta pe bancă la meciuri, și în timpul partidelor poate da chiar indicații. Orice persoană de pe bancă poate să facă acest lucru, dar o singură dată. El poate sta chiar și la mijlocul terenului la antrenamente. Are acest drept, deoarece este un oficial al clubului nostru. Nu e imoral ce facem, putem profita de regulament.", a continuat Mureșan. Oficialul e convins că nu se va ajunge la repercusiuni de ordin sportiv: "Nu cred că se vor face anchete sau ne vor suspena pentru că nu au de ce." Mureșan a dezvăluit că în acest moment, singurul jucător care ar putea părăsi echipa e Culio: "Singurul jucător care poate pleca e Culio și maxim încă un jucător pe lângă el. Din păcate Culio nu va fi cel mai scump tran
"Nu e imoral ce-am făcut! Dușan putea fi chiar antrenor, regulamentul o permite!"

Prezent la prezentarea oficială a lui Dușan Uhrin, Iuliu Mureșan nu înțelege de ce s-a făcut atât de mult tam-tam în presă pe seama trucului folosit de clujeni pentru numirea tehnicianului ceh.

Președintele din Gruia susține că regulamentul este interpretabil și nu crede că găsirea unei portițe legale trebuie condamnată.

"Au fost foarte multe discuții despre Uhrin, dar Mircea Sandu a spus foarte bine-acea lege e prost făcută și ne poate lăsa să facem orice. Dușan ar putea fi chiar antrenor sau director tehnic, nu e ilegal și nici imoral ce se întâmplă.", a spus oficialul din Gruia la conferința de presă.

Prerogativele cehului vor fi sporite, față de un consilier obișnuit. Astfel, el va putea sta pe bancă la meciuri și poate chiar participa la ședințele de pregătire.

"Va sta pe bancă la meciuri, și în timpul partidelor poate da chiar indicații. Orice persoană de pe bancă poate să facă acest lucru, dar o singură dată. El poate sta chiar și la mijlocul terenului la antrenamente. Are acest drept, deoarece este un oficial al clubului nostru. Nu e imoral ce facem, putem profita de regulament.", a continuat Mureșan.

Oficialul e convins că nu se va ajunge la repercusiuni de ordin sportiv: "Nu cred că se vor face anchete sau ne vor suspena pentru că nu au de ce."

Mureșan a dezvăluit că în acest moment, singurul jucător care ar putea părăsi echipa e Culio: "Singurul jucător care poate pleca e Culio și maxim încă un jucător pe lângă el. Din păcate Culio nu va fi cel mai scump transfer din România."

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
David Popovici, de neoprit la Europene! A câștigat semifinala de 200 m liber și e cu un pas în marea finală
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce se ocupă acum Marina Dina, fosta asistentă TV a lui Mihai Morar de la Antena Stars. S-a retras din televiziune în 2010
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro