Negoiță își răsplătește jucătorii: „Vor avea o primă!” Ce spune de interesul lui Man United pentru Dorin Rotariu

Dinamo a pus capăt seriei de cinci meciuri victorioase la Vaslui. ‘Câinii’ au scos un egal și ratează prima de 3000 de euro promisă de Negoiță.

Totuși acționarul principal al „câinilor” a precizat că jucătorii săi vor primi o primă pentru performanțele din ultimele etape și a precizat că echipa este în grafic pentru îndeplinirea obiectivului la finalul sezonului.

„Locul cinci pentru Dinamo la sfârșitul anului este mulțumitor, suntem în grafic. Un loc patru la finalul sezonului ar fi foarte bun. Doar printr-o minune ne putem lupta la titlu. Dinamo este încă într-o situație complicată, e foarte mult de lucru, va mai dura mult până voi ajunge să o scot la lumină. Jucătorii Vor primi o primă și pentru această performanță din ultimele etape.” a spus Ionuț Negoiță la Sport.ro.

ProSport a dezvăluit în exclusivitate că Dorin Rotariu este urmărit atent de scouterii lui Manchester United. Acționarul principal al „câinilor” este încântat de faptul că jucătorul său este urmărit de echipe mari din Europa, dar a precizat că mai are de jucat cel puțin trei ani în tricoul lui Dinamo.  

„Rotariu este un băiat bun, dintr-o familie bună. Cei de la Manchester urmăresc și alte aspecte atunci când urmăresc un jucător. Mai are cinci ani de contract cu Dinamo și trebuie să mai joace cel puțin trei ani aici”, a mai spus Negoiță.

Negoiță a vorbit și despre meciul dintre Steaua și Astra, anunțând că va ține cu echipa giurgiuvenilor, care merită să câștige titlul după investițiile realizate în cadru echipei în ultimii ani.

„Diseară voi ține cu Astra. Dintre cluburile care se bat la titlu, sunt câteva care sunt ajutate de Stat și nu e fair-play, iar altele sunt ajutate din alte puncte de vedere. La Astra sunt sută la sută bani privați, sunt mulți ani de muncă în spate și merită să câștige.”, a mai spus Negoiță.

Publicat: 18 12. 2013, 11:37
Actualizat: 18 12. 2013, 11:38