Mureșan: „Ne batem cu Dinamo pentru titlu!”

Redactor:
Daniel Lup
Mureșan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După zece zile de cantonament în Antalya, șeful campioanei și-a făcut deja primele impresii despre cum va arăta CFR în retur. Una dintre ele este că Frangipane îl va face uitat pe Trică.

Domnule Mureșan, cum merge pregătirea?
Eu spun că suntem în grafic. E destul de greu acum din punct fizic, dar această muncă se va vedea atunci când va începe returul. Sunt foarte mulțumit de cum lucrează Uhrin și Jindra, sunt profesioniști. La ultimul amical mi-au plăcut forța ofensivă a echipei și așezarea tactică.

Cine se bate la titlu?
Cred că noi și Dinamo suntem principalele favorite. Oricum, la ce investiții au fost făcute la echipă, obiectivul nostru poate să fie numai eventul. Pe mine nu mă interesează foarte mult ce se întâmplă la alte formații. Nici nu am mai citit presa.

Cum se va rezolva problema lui Stăncioiu cu Șiman?
Din punctul meu de vedere, nu este nicio problemă. Avem timp până cu două-trei zile înainte să înceapă campionatul să plătim acei bani și probabil îi vom plăti.

Frangipane l-a făcut uitat pe Trică?
Eu spun că Frangipane va fi o surpriză plăcută pentru mulți în retur. Are o bună tehnică și vede bine jocul. Cred că actuala CFR este foarte puternică și după transferurile recente pe care le-am făcut. Acum mai trebuie să se vadă acest lucru la meciuri.

Pe ce jucător de la CFR pariați în retur?

Eu nu prea fac pariuri individuale. Eu mizez pe forța echipei și pe profesionalismul lui Jindra și al lui Uhrin.

Mai vine cineva la CFR?
E posibil să mai vină unul, dar încă nu este nimic sigur. Nici la capitolul plecări nu e încă nimic concret. Se poate să plece un jucător, sunt discuții în acest sens.

6 puncte în minus are CFR față de Dinamo la finalul turului

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai o pâine!
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×