„Muream toți ca proștii. Habar n-aveam că Avram Iancu, Craiul Munților, a îmbrăcat cândva tricoul lui Dinamo”. Mihai Ciucă scrie despre gestul lui Nedelcearu din meciul Sepsi – Dinamo

Muream toți ca proștii. Habar n-aveam că Avram Iancu, Craiul Munților, a îmbrăcat cândva tricoul lui Dinamo, cu alte cuvinte că a fost un fel de înaintaș peste vremuri al fraților Nunweiler sau al lui Dumitrache. Statistica orbecăie prin ceață, cine mai știe, poate că a dat și gol… Ne-a luminat însă Nedelcearu după golul reușit în campionat cu Sepsi, atunci când fundașul dinamovist a fluturat un tricou alb pe care era imprimat chipul lui Avram Iancu. Scorul săltase la 2-0 pentru Dinamo, iar Moțul devenise, nici mai mult, nici mai puțin, decât simbolul relaxării, al tihnei în echipa lui Miriuță.

Nu l-am suspectat niciodată pe Nedelcearu că ar poseda prea mulți neuroni. Lista boacănelor stă mărturie. „Doamne, fă o minune și pentru mine…” după fiecare matoleală fie în avion, fie până la cinci dimineața în cantonamentul de dinaintea partidei de sub Pietricica, tricoul inscripționat cu „Bandit” atunci când s-a dus la FRF să-și încaseze perdaful…Trebuie să fii însă dus rău de tot cu pluta ca să fluturi ostentativ, provocator chipul lui Avram Iancu după o reușită într-un meci cu Sepsi. În deplasare. Imaginea lui Avram Iancu chiar nu avea nicio legătură cu partida de fotbal Sepsi – Dinamo. Niciuna. Pe vremea în care Avram Iancu înflăcăra Ardealul acum mai bine de un secol și jumătate, fotbalul ca sport, ca destindere nu făcuse ochi nici măcar în Anglia. Așa s-a scris atunci istoria neamului, Imperiul îl ținea în priză pe Avram Iancu cu alte preocupări.                                               

Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Aduceți-vă aminte de explozia de bucurie a lui Zelinski din sezonul trecut din meciul cu Dinamo. Bulgarul egalase la doi și nu a găsit un alt loc unde să-și manifeste bucuria decât la câțiva centimetri de banca de rezerve a lui Dinamo. Datul cu tifla, sâc, sâc, spuneți-i cum preferați. Răcnea ca un smintit pe limba lui, chipul încordat, pumni războinici. Jurai că a înscris golul hotărâtor în finala Campionatului Mondial. Pe atunci pe bancă era vulcanicul Contra, căruia i-a sărit bineînțeles muștarul și știți ce a urmat. Contra azi nu mai e. Ionel Dănciulescu era însă și atunci, și acum. E unul dintre cei care ar fi trebuit să aibă habar ce mesaj (tălâmb) propune Nedelcearu. În emisiunile TV intervențile lui Danciu sunt  și calculate, și tonice, și bine țintite, și rezonabile. Pare însă prea îngăduitor cu fotbaliștii-problemă și cu boacănele acestora.                                        

P.S.Replica săptămânii îi aparține colegului Remus Răureanu la Digi: „până și portarul lui Benevento are în cont un gol, spre deosebire de atacantul Alibec care nu a înscris nici măcar o dată în acest campionat”.