Meme, frate cu oltenii

  • Publicat:
Meme, frate cu oltenii

Președintele Unirii Urziceni, Mihai Stoica, are trei motive de îngrijorare înainte de partida de sâmbătă, cu Universitatea Craiova: “Primul ar fi legat de adversar, unul incomod, Universitatea, o echipă capabilă de surprize, apoi terenul, care nu se prezintă în parametri normali, și, în ultimul rând, faptul că nouă ne convine mai mult să evoluăm în deplasare decât acasă”, a declarat Stoica pentru cotidianul Ediție Specială.

Acesta admite însă că are o slăbiciune pentru olteni și că îi face plăcere să-și întâlnească numeroșii prieteni pe care-i are în Bănie: “Mereu am fost întâmpinat cu ostilitate la Craiova, însă, paradoxal, acesta este orașul unde am cei mai mulți prieteni. Totul a început din perioada în care am lucrat cu Aurică Țicleanu la Galați, atunci am avut ocazia să cunosc toată Craiova Maxima, în frunte cu Ilie Balaci, și sunt mândru că am asemenea amici. De altfel, și cu actuala conducere am relații foarte bune. Vorbeam cu Silvian Cristescu zilele trecute, care a fost până de curând în staff-ul Științei, și chiar ne gândeam că noi, deși suntem mai temperamentali, culmea, ne înțelegem foarte bine, nu am avut conflicte”, a spus Meme Stoica.

Pe aceeași temă
Costumul de baie i-a jucat feste Madalinei Ghenea! Bikinii cu doua numere mai mici au lasat TOT la vedere

Controversatele mituri despre tehnologia SF a dacilor. Povestea cuiului care nu rugineşte

New York Times prezintă pe amplu povestea Larisei Iordache, gimnasta care ar putea recupera gloria de odinioară

„De unde l-ați ghicit?”. Gigi Becali a recunoscut interesul pentru Miculescu: cine e atacantul

A vrut să-și ia bagajele din mașină, dar toată lumea i-a văzut fundul. Cum a fost surprins un model

O tânără de 22 ani vrea să intre în „Cartea Recordurilor” cu cele mai mari buze din lume

Era de aşteptat...Anunţul trist despre Ion Iliescu

A fost filmat accidentul devastator din Sibiu, unde 4 oameni au murit într-o Dacia Duster, loviți de camion. Nu au avut nicio șansă

Fabulos ce a spus Vanghelie după ce s-a aflat că a bătut-o pe Oana Mizil

I-a MASAT organele cu ulei de măsline. Ce s-a întâmplat apoi i-a UIMIT pe amândoi ''Este IREAL''

FOTO: Descoperire surprinzătoare făcută la metrou de un călător cu ochi de vultur

Şi-a dat jos sutienul fără pic de ruşine! E o artistă mega-celebră de la noi. Turiştii au rămas muţi

Imagini VIRALE! Ce i-au facut nişte bărbaţi unei jurnaliste SUPERBE chiar înainte de a intra în direct, la TV!

Bucurie imensă la CARACAL după DISPARIȚIA Luizei Melencu! Nu mai credea nimeni că se va întâmpla minunea

Topul liceelor din Bucureşti după ultima medie de admitere

Jennifer Lopez a recunoscut relația cu Ben Affleck, de ziua ei. Artista, în cea mai bună formă, la 52 de ani

Ce autonomie are noul model electric Kia EV6? Asiaticii au făcut anunțul așteptat de toată lumea

Andy Murray, campionul olimpic în exerciţiu, s-a retras din proba de simplu de la Jocurile Olimpice

BANCUL ZILEI – Ion și Maria, partidă de amor sălbatic

Ungaria speră ca aurul de la Roşia Montană să nu fie exploatat niciodată. „De când aparţine ea României?”

Adevărul trist din spatele depozitelor din „Storage Wars”

Laurenţiu Reghecampf, în vacanţă în Grecia cu domnişoara C şi cu prietenii. Imaginile care zguduie showbiz-ul. Cu cine se distrează antrenorul, când Anamaria Prodan este în Dubai. Exclusiv

ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱

Cât costă un permis de conducere fals pentru categoriile AM, B1, B, C1 și C. Prețul la zi

FOTO. Anna Lesko, goală pușcă, i-a provocat pe fani cu o ipostază incendiară!

FOTO. Andreea Raicu, în costum de baie. Cum arată la 43 de ani