Lovitură de teatru. Dinu Gheorghe: „Sunt șanse foarte mici să mai continui la Rapid”

Lovitură de teatru. Dinu Gheorghe:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, luni seară, la Digisport, că sunt șanse foarte mici să mai rămână la gruparea giuleșteană.

Sunt șanse foarte mici să mai continui la Rapid. Mâine voi avea o discuție cu cineva de la patronat, dacă voi găsi pe cineva. Am simțit că Rapidul nu are nevoie de mine„, a declarat Dinu Gheorghe.

Aflat de mai bine de două luni la conducerea echipei, chiar dacă a devenit oficial președintele Rapidului doar de la începutul acestui an, fostul conducător al Astrei nu a reușit în această perioadă schimbarea pe care o promitea în momentul sosirii la cârma echipei din Grant. Dinu Gheorghe a reușit transferul a doar cinci jucători, Buchta, Cmovs, Cerlincă, Joao Coimbra și Hugo Lopes, deși antrenorul Cristi Pustai primise garanții că în primul cantonament va avea în jur de 18 jucători.

Cristi Săpunaru, fotbalist care se antrenează în aceste zile alături de Rapid, în cantonamentul din Grecia, este singurul fotbalist pentru care Dinu Gheorghe a insistat și care se află aproape de o revenire în Giulești: „Săpunaru și-a încheiat contractul cu Elche, practic poate semna cu oricine, așa că eu sper să semneze cu Rapid”, a declarat Dinu Gheorghe la DigiSport.

Ceilalți ex-rapidiști pe care Gheorghe i-ar fi vrut în Grant în returul acestui campionat, Costin Lazăr, Nicolae Grigore și Daniel Niculae, nu vor mai ajunge sub comanda lui Pustai. Aflat în studioul DigiSport, președintele Rapidului a comentat situația celor trei fotbaliști: „Cu Nicolae Grigore am încheiat orice discuție azi, este opțiunea lui, n-are sens să mai dezvoltăm subiectul. Costin Lazăr a ales să rămână în Grecia, și este și normal, are familia acolo, copii la școală, s-a stabilit la Salonic”, a completat omul venit în Giulești pentru a redresa echipa aflată pe ultimul loc al Ligii 1.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele