Liderii de galerie, pasiune sau afacere?** Vezi cum au pregătit steliștii derby-ul cu Dinamo!

Liderii de galerie, pasiune sau afacere?** Vezi cum au pregătit steliștii derby-ul cu Dinamo!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Biletele rezervate fanilor steliști pentru meciul cu
Dinamo, o afacere pentru liderii de galerie. Aceștia au vândut la
suprapreț tichetele puse la dispoziție de echipa din Ștefan cel
Mare. Mai mult de atât, peste jumătate din bilete au ajuns la
membrii Peluzei Sud, chiar dacă Gigi Becali a cerut ca aceștia să
nu aibă acces la meci.

Ajungem în Piața Victoriei, locul de întâlnire a fanilor
steliști. În jur de 20 de persoane așteptau nerăbdătoare momentul
în care va veni „omu’ cu biletele”. Mă dau fan din provincie și mă
interesez cum îmi procur un tichet. Răspunsul nu se lasă așteptat:
„trebuie să vină Mustață (nr.r. Gigi Mustață, liderul Ligii
Suporterilor), el are bilete”. Întreb cât mă costă: „Eu am vorbit
mai devreme cu el și mi-a zis că până în 30 de lei (n.r. la casele
de bilete costă 10 lei)”, ne mărturișete unul dintre fani. Numai că
personajul în cauză se lasă așteptat câteva ore, timp în care fanii
veneau în valuri. Foarte puțini aveau însă bilete.

Cerere
mare, prețul crește

Luați pe neașteptate de cererea mare de bilete, speculanții au
mărit prețul. Dacă în jurul orei 17.00 puteai găsi bilete cu 30 de
lei, în mai puțin de o oră prețul a sărit la 50 de lei…și tot era
în creștere: „sunt aproape 2.000 de oameni care vor bilete. Asta e,
dau și 50 de lei, numai să mă duc. Infractorul ăla de Mustață din
ce să trăiască?”, spune un alt fan, nerăbdător să prindă pe viu
Dinamo-Steaua.

Cunoscuții au
prioritate

Întreb totuși ce șanse am să intru la meci, dat fiind numărul mare
de doritori. Mi se răspunde că cei care au mai fost au prioritate.
Ce rămâne, se vând după principiul „care prinde”. Totuși, mi se
vinde un pont: „când vine Mustață, îi întinzi banii și-i spui că
sunt datoria de la meciul cu Galați. Și el o să-ți dea
biletul.”

Alții,
mai curajoși, s-au dus printre dinamoviști

Există însă și fani care au găsit o cale mai simplă să ajungă la
meci. Unii dintre ei s-au dat drept dinamoviști și vor urmări
partida printre suporterii echiei rivale: „Cunosc vreo 20 de
persoane care și-au luat bilete la Tribuna I, printre dinamoviști”,
mărturisește alt fan. Întreb dacă vor scăpa întregi din mulțume
alb-roși: „Păi doar nu sunt nebuni meargă cu însemnele Stelei, se
dau dinamoviști. O să încerce și ei să se abțină dacă Steaua dă
gol.”

Totul
se întâmplă sub ochii legii

Peste drum, Guvernul României. Lângă noi, un număr destul de mare
de jandarmi și angajați ai Poliției. Cu toate acestea, bișnițarii
n-au nici cea mai mică reținere și își văd în continuare de
afacerile lor.

350 de
bilete de la Nord pentru Sud

În ciuda faptului că Becali a cerut ca membrii Peluzei Sud să nu
primească bilete, aceștia vor fi totuși prezenți la meci. Cei mai
vehemenți contestatari ai lui Gigi Becali au reușit să facă rost de
350 de bilete, din cele 676 rezervate fanilor echipei din Ghencea:
„Le-a dat Mustață și lor 350 de bilete, vor veni și ei. Eu nu
prea-i suport, au gura cam mare”, spune un alt fan prezent la fața
locului, care se dă drept un apropiat al lui Gigi Mustață. Peluza
Sud a profitat astfel de faptul că nou-înființata Liga a
Suporterilor Steliști are puțini membri.


Citește și:
Liga Suporterilor
Steliști a vândut bilete clujenilor! Zeci de ultrași la porțile
stadionului din Cluj!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele