K.O. pentru jucătorii și antrenorii din Liga 1. Ei sunt cei mai afectați de schimbarea criteriilor de licențiere: „Vom ajunge în lumea a treia”

K.O. pentru jucătorii și antrenorii din Liga 1. Ei sunt cei mai afectați de schimbarea criteriilor de licențiere:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șefii tuturor cluburilor din Liga 1, Răzvan Burleanu și Gino Iorgulescu s-au întâlnit, miercuri, la sediul LPF într-o ședință în care s-au discutat problemele legate de licențiere. Cum în actualele condiții și sarcini exista posibilitatea foarte clară ca mai multe formații să nu primească licența pentru sezonul viitor, iar data depunerii dosarelor era 31 martie, conducătorii cluburilor, oficiali ai LPF și ai FRF au găsit soluția salvatoare.

Astfel, aceștia au supus la vot schimbarea criteriilor de licențiere, iar pe viitor, doar formațiile care vor să meargă în cupele europene vor fi obligate să respecte toate sarcinile caietului solicitat de comisia condusă de Viorel Duru. În urma scrutinului, rezultatul a fost clar: 17-0, un singur club abținându-se: Ceahlăul. Pentru ca noua hotărâre să fie valabilă, FRF va trimite o cerere către UEFA, iar dacă cei de la Nyon vor răspunde afirmativ (la fel cum s-a întâmplat în cazul Spaniei) cluburile vor avea câștig de cauză.

În aceste condiții, marii perdanți ai deciziei sunt jucătorii și antrenorii. Până acum, formațiile din Liga 1 erau obligate să ateste faptul că nu au datorii către aceștia până la finalul anului calendaristic. La același capitol erau trecuți și impresarii, iar fără acte care să demonstreze că nu există datorii către aceste părți, cluburile nu primeau licența.

În 2013 a fost prima mână de ajutor. FRF a scos din discuție datoriile către stat
Anul trecut, formațiile din Liga 1 au primit o primă mână de ajutor din partea lui Mircea Sandu. Atunci, fostul președinte al FRF a  relaxat condițiile de licențiere, iar cluburile nu au mai fost nevoite să ateste faptul că nu au datorii către stat.

Rapid, primul club care a cerut acest lucru
Primul club din România care a solicitat scoatearea actualului manual de licențiere a fost Rapid. În decembrie 2013, giuleștenii au trimis o hârtie oficială către FRF, act  prin care cereau să fie eliminate datoriile către jucători, antrenori, terți pentru acordarea dreptului de joc în Liga 1. „Este o hotărâre bună. Nu suntem o țară care poate îndeplini în totalitate criteriile din caietul de licențiere al UEFA. Riscam să dispară multe echipe din fotbalul românesc. Sunt probleme grave din punct de vedere financiar”, a spus, ieri, Nicolae Manea, actualul președinte de la Rapid, fost antrenor la Gloria Bistrița în momentul în care ardelenii au fost retrogradați din cauză că nu au respectat criteriile de licențiere.

Burleanu a ieșit primul din sală: „Nu am discutat de licențiere”
Interesantă este poziția lui Răzvan Burleanu. Acesta a fost prezent la ședința de miercuri, însă a plecat primul din sală. Întrebat de presă despre subiect, acesta a spus că nu s-a discutat nimic. Există informații cum că noul președinte de la FRF nu ar dori acest lucru, mai ales că Federația trebuie să trimită circulara către UEFA prin care să solicite îmblânzirea condițiilor. Totuși, după plecarea lui Burleanu de la această întâlnire, cel care a spus că merge la o întâlnire cu Sorin Oprescu, în sală a rămas Gheorghe Chivorchian, noul secretar general al FRF.

CFR și Vaslui sunt cele mai câștigate echipe
Așa cum ProSport a scris miercuri, mai multe cluburi din Liga 1 aveau probleme mari în obținerea licenței pentru sezonul viitor. CFR Cluj înregistrează datorii de 2,5 milioane de euro către jucători, foști fotbaliști și antrenori din Gruia, impresari (etc). Jucătorii au fost puși să semneze acorduri prin care cer amânarea plăților către ei, însă nu a existat vreun elev de-al lui Miriuță care să  accepte propunerea șefilor. La fel, la Vaslui sunt probleme foarte mari, iar dacă regulile licențierii nu vor fi schimbate, moldovenii au șanse minime să joace și din sezonul viitor pe prima scenă. Și alte formații au emoții când vine vorba de acest subiect, datorii mari către jucători având și Oțelul și FC Brașov.

CUM E ÎN STRĂ‚INĂ‚TATE
Cele mai dure condiții pentru a primi licența într-un campionat european sunt cele din primele două ligi germane. Pentru a putea evolua în Bundesliga, echipele trebuie să facă fie dovada lipsei datoriilor, fie a unui plan bine pus la punct de eșalonare a acestora, care trebuie garantat de o bancă. O astfel de situație se înregistrează și în Franța, acolo unde echipele din primele două ligi trebuie să prezinte garanții bancare că pot termina sezonul fără a avea datorii la jucători sau la stat. „Licența este un mod prin care cluburile sunt ajutate să nu aibă probleme financiare și să nu dea faliment”, explică Hugues Moutouh, șeful Comisiei de acordare a licențelor din fotbalul francez. Spre deosebire de cele două campionate, în Spania echipele care au datorii pot juca, dar nu pot evolua în Europa. Anul trecut, Espanyol, Rayo Vallecano, Celta Vigo, Granada, Osasuna, Deportivo La Coruna și Valladolid nu au primit licența de a evolua în cupele europene.

REACȚII PE MARGINEA ACESTUI SUBIECT:
Trebuia scoasă de mai multă vreme licența. Treaba cu licența a obligat cluburile la cheltuieli foarte mari, iar multe din echipele de tradiție sunt la un pas de a dispărea. Eu cred că jucam la fel și cu 1.500 de scaune și cu 3.000 de scaune în tribune. E o criză generală în fotbalul românesc, iar această decizie este binevenită
Alexandru Hatfaludi, președinte Gloria Bistrița (club care a fost retrogradat din cauză că nu a primit licența)


AFAN nu va fi de acord cu suspendarea caietului de licențiere, în cel mai rău caz vom fi de acord cu relaxarea condițiilor, dar să se păstreze punctul care prevede plata angajaților. Am auzit că vor să suspende pe cini ani de zile caietul de licențiere. Pentru a putea face acest lucru este nevoie de aprobarea Comitetului Executiv și modificarea regulamentului care se face doar de Adunarea Generală
Emilian Hulubei, președinte Asociația Fotbaliștilor Amatori și Non-Amatori


Dacă se va scoate lincențierea fotbalul românesc va ajunge în lumea a treia. Fotbalul românesc nu va mai avea vreun viitor. Lincențierea era singurul procedeu prin care cluburile erau obligate să plătească salariile jucătorilor
Dumitru Dragomir, fost președinte LPF


Trebuie să ne adaptăm la vreumurile pe care le trăim. E o decizie cu plusuri și minusuri, o chestie administrativă. Pentru noi a fost frustrant în 2011 că am promovat pe teren, dar nu am jucat mai apoi în Liga I. Toți de la echipă și din oraș au fost dezamăgiți
Gheorghe Ghiț, antrenorul lui FC Bihor in 2011, echipă care a promovat în Liga 1, însă nu a primit licența

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen