„Killerul” timid are două „avioane” la activ:** „Abia când l-am văzut la TV am conștientizat că e frumos”

A înscris pentru victoria de zilele trecute a formației campioane la singurul șut pe poartă al gălățenilor. „Voi mai da goluri frumoase, dar pentru asta trebuie să joc mai des. Am câștigat la Tg. Jiu cu o eficiență de sută la sută”, ne-a declarat mijlocașul Laurențiu Cătălin Iorga într-un interviu.

E o fire mai închisă, nu-i genul de individ care atunci când i se întâmplă un lucru minunat să dea buzna peste vecini și prieteni ca să li-l împărtășească. I-am dat șase-șapte telefoane și pentru a realiza interviul de față. Asta nu înseamnă că e lipsit și de personalitate, mijlocașul de 23 de ani remarcându-se printr-o poftă de a dribla ieșită din comun. Plus că are două „avioane” la activ, golul cu CFR Cluj din toamna anului trecut (30 octombrie, scor 1-1) și șutul de trei puncte de la Gorj (6 noiembrie 2011, scor 1-0). Acasă, la Babadag, i s-a spus mereu Cătălin, iar la Oțelul, club pe care-l slujește de când avea 12 ani, e cunoscut ca Laurențiu, ambele prenume fiind legitime.

„La reluare i-am văzut frumusețea”

– Laurențiu, anul trecut ai marcat cu CFR o capodoperă de gol, acum, cu Pandurii, ai recidivat. Ai programat câte unul pe an?
– Eu zic că voi mai da goluri frumoase, dar ca să fie și mai dese trebuie să joc mai mult. Sunt obligat să mă pregătesc în continuare la fel de bine ca să mi se ofere șansa de a intra pe teren. Sincer? Când am marcat la Tg. Jiu nu mi s-a părut cine știe ce!

– Trăiai cu impresia că-i o banalitate de gol?

– Nu, golul era foarte important, a adus trei puncte pentru echipa noastră, dar nu mi s-a părut așa de spectaculos. Abia când l-am văzut la televizor am conștientizat că e frumos. Am văzut reluarea de vreo patru-cinci ori.

„O perioadă de vis”

– Cum se vede fotbalul după ce, în decurs de câteva zile, ai debutat în Liga Campionilor, chiar pe „Old Trafford”, apoi ai reușit o super-execuție de trei puncte cu gorjenii lui Petre Grigoraș?
– Ce să zic, parcă e altceva, e o perioadă de vis! Fotbalul este minunat și mă bucur nespus de mult atunci când câștigă echipa. Că marchez și eu, e o bucurie în plus, dar e o împlinire să vezi după fiecare joc încă trei puncte în clasament.

– Ai învățat bine textul…
– Sincer, degeaba dai gol dacă formația din care faci parte este învinsă. Numai chef să te bucuri nu ai! Aveam mare nevoie de puncte și sper s-o ținem tot așa.

„Să joc la club, apoi naționala”

– Totuși, Oțelul a avut un singur șut pe poartă la Tg. Jiu, iar acest șut l-a învins pe antrenorul care te-a promovat în Liga I. Ce zici?
– Am demonstrat eficiență maximă, procentaj sută la sută. Dinamo n-a câștigat la fel pe terenul lui CFR Cluj? Trei ocazii, trei goluri. Iar domnul Grigoraș, ce să zic, țin la el că m-a adus la echipa mare a Oțelului, dar acum fiecare este pe drumul său. Îi urez baftă cu ceilalți adversari!

– Visezi și la națională?
– Mai întâi visez să joc cât mai des pentru echipa de club apoi, bineînțeles, îmi doresc să fiu convocat și la lotul primei reprezentative. Ca orice fotbalist, nu?

Publicat: 08 11. 2011, 21:46
Actualizat: 08 11. 2011, 21:47