Jocurile foamei. Fotbalul a devenit cel mai iubit sport pentru că a avut suflete de suporteri, nu suporteri fără suflet! Opinie tăioasă scrisă de Vlad Măcicăşan

24 iul 2019 2191 afişări Liga 1
Jocurile foamei. Fotbalul a devenit cel mai iubit sport pentru că a avut suflete de suporteri, nu suporteri fără suflet! Opinie tăioasă scrisă de Vlad Măcicăşan ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

O ambulanţă părăseşte un stadion, iar în ea zace între viaţă şi moarte antrenorul echipei gazdă. Tocmai a fost resuscitat pe teren, în faţa tuturor, într-o scenă pe care îţi doreşti să nu o vezi nici măcar o dată în viaţă. Unii jucători plâng, alţii îşi pun mâinile în cap şi se roagă. Reacţii similare pot fi văzute şi în tribune. Sunt momentele în care oamenii sunt atât de mici şi de neputincioşi, în faţa morţii. Totuşi, în acele momente, unii spectatori, care se numesc suporteri, aleg să-i ceară lui Negoiţă să plece şi strigă numele lui Mircea Rednic.

Fără pic de compasiune pentru un om aflat în cel mai greu moment al vieţii. În acelaşi timp, Istvan Kovacs, cu un cinism ieşit din comun, alege să reia meciul şi cere să se joace fotbal, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Se bazează pe regulament, dar există vreun regulament în faţa unei tragedii? Fotbaliştii care nu ştiu dacă antrenorul lor este viu sau mort sunt invitaţi să termine meciul, să dea goluri, să câştige. Jucătorii Craiovei se bucură la goluri şi lipsiţi de orice urmă de milă sau regret se distrează pe muzică în vestiar, ca şi cum ar fi uitat scena horror la care au asistant.

Totul pare ireal, o imagine SF. Parcă asistăm la “Jocurile Foamei”, acolo unde oamenii privesc alţi oameni care se omoară între ei şi numesc asta show. Poate că acea imaginaţie nu este doar ceva de neconceput, ci doar o imagine vizionară despre calea spre care se îndreaptă omenirea. Ne-am pierdut orice urmă de umanitate? Nu mai avem empatie, milă, dragoste, compasiune sau regret? Am devenit goi pe dinăuntru şi ne satisface doar ce vedem la suprafaţă? Dacă este aşa, atunci fotbalul şi-a pierdut menirea, nu mai are farmec şi nici nu-şi mai găseşte locul în societate. E doar o bombă, care învrăjbeşte, creează conflicte, caută duşmani şi este pe cale să explodeze oricând. Iar pe cei care nu-l înţeleg îi scârbeşte. Şi este normal să îi scârbească, dacă se întâmplă astfel de lucruri, din cauza unui sport. Ne scriem pe tricouri respect, dar avem în ochi doar ură. Vorbim de dragoste pentru nişte culori, dar nu avem dragoste nici pentru oamenii care le poartă. Bine că n-a trebuit să moară cineva, ca să ne dăm seama unde s-a ajuns.

Poate că suferinţa lui Neagoe ne va trezi. Poate că cei care conduc cluburile vor înţelege că treaba lor este şi să gestioneze corect relaţia cu suporterii şi nu să iasă la bere cu cei care întrerup meciuri, doar ca să se pună bine cu galeria. Iar treaba suporterilor este să susţină echipă, nu să pună antrenori sau conducători, iar cei mulţi care sunt oneşti să-i înlăture pe cei care nu sunt. Şi cu toţii trebuie să ne recăpătăm omenia. Fotbalul a devenit cel mai iubit sport pentru că a avut suflete de suporteri, nu suporteri fără suflet.

Totul pare ireal, o imagine SF. Parcă asistăm la “Jocurile Foamei”, acolo unde oamenii privesc alţi oameni care se omoară între ei şi numesc asta show. Poate că acea imaginaţie nu este doar ceva de neconceput, ci doar o imagine vizionară despre calea spre care se îndreaptă omenirea. Ne-am pierdut orice urmă de umanitate? Nu mai avem empatie, milă, dragoste, compasiune sau regret? Am devenit goi pe dinăuntru şi ne satisface doar ce vedem la suprafaţă? Dacă este aşa, atunci fotbalul şi-a pierdut menirea, nu mai are farmec şi nici nu-şi mai găseşte locul în societate. E doar o bombă, care învrăjbeşte, creează conflicte, caută duşmani şi este pe cale să explodeze oricând. Iar pe cei care nu-l înţeleg îi scârbeşte. Şi este normal să îi scârbească, dacă se întâmplă astfel de lucruri, din cauza unui sport. Ne scriem pe tricouri respect, dar avem în ochi doar ură. Vorbim de dragoste pentru nişte culori, dar nu avem dragoste nici pentru oamenii care le poartă. Bine că n-a trebuit să moară cineva, ca să ne dăm seama unde s-a ajuns.

Poate că suferinţa lui Neagoe ne va trezi. Poate că cei care conduc cluburile vor înţelege că treaba lor este şi să gestioneze corect relaţia cu suporterii şi nu să iasă la bere cu cei care întrerup meciuri, doar ca să se pună bine cu galeria. Iar treaba suporterilor este să susţină echipă, nu să pună antrenori sau conducători, iar cei mulţi care sunt oneşti să-i înlăture pe cei care nu sunt. Şi cu toţii trebuie să ne recăpătăm omenia. Fotbalul a devenit cel mai iubit sport pentru că a avut suflete de suporteri, nu suporteri fără suflet.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.