Peterson Pecanha (39 ani), brazilianul care a impresionat la Rapid și Petrolul, a renunțat de curând la cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat pentru ProSport, portarul spune că a agățat ghetele și mănușile în cui, chiar dacă, la această vârstă, avea ofertă să mai joace. Pecanha se uită în urmă cu mândrie și, chiar dacă a trecut și prin momente neplăcute în Liga 1, nu are regrete. În ciuda faptului că Viitorul a renunțat la serviciile sale după doar șase meciuri, sud-americanul e mândru că a lucrat cu Gică Hagi, de la care a învățat enorm, ar accepta să se întoarcă în România ca antrenor, însă după experiențele legate de insolvență, o să cântărească foarte bine o eventuală ofertă.
Foto de colecție de când Pecanha a fost desemnat de ProSport cel mai bun portar al sezonului FOTO ProSport
Salut, Peterson. Din România te sunăm. Ce mai faci? Mă bucur să vă aud. Sunt bine, mulțumesc că m-ați întrebat și mă bucur, totodată, că m-ați contactat. Sunt acasă, în Portugalia, alături de familia mea, doar că, de curând, într-o nouă postură. Tocmai am încheiat o etapă, cea de jucător și mă pregătesc să încep o alta, de antrenor.
Povestește-ne un pic despre asta! Ultima echipă la care am jucat a fost Academica, o echipă din liga a doua care a încercat să promoveze în prima ligă. Din nefericire, nu a reușit, iar eu am decis ca în aceste două săptămâni de pauză, să încep un curs de antrenor, UEFA A. Săptămâna trecută am primit invitația din partea echipei Paços de Ferreira să lucrez ca antrenor cu portarii și am acceptat-o fără să mă gândesc prea mult. Așadar, de câteva zile fac parte din staff-ul tehnic de la Paços de Ferreira. Am început o nouă carieră.
A fost grea decizia de a te retrage? Da, a fost destul de grea. Coincidența a făcut ca în aceeași zi să mai primesc o ofertă din partea unei alte echipe din liga a doua a Portugaliei. Este vorba de Leixões. Recunosc că am fost pus serios pe gânduri. Aveam de ales între a continua să apăr sau să mă îndrept către cariera de antrenor, una la care visez deja, alături de o echipă din prima divizie. Ambele formații mi-au dat timp de gândire și, în final, am decis să renunț la a mai fi jucător și să trec în barca antrenorilor. Am simțit că venise un tren pe care nu puteam să îl las să treacă. Paços de Ferreira este echipa care m-a adus din Brazilia în Europa, nu puteam s-o refuz. Aici mi-am început drumul pe acest continent și tot aici am avut multe reușite ca jucător. Când am venit la Paços, echipa abia promovase în prima ligă, iar în anul următor, am reușit să ne calificăm în Europa League și să atingem cea mai importantă perioadă a formației. Apoi, soția mea e de aici, casa mea e aici, așa că nu aveam cum să nu accept această invitație.
Și cum te simți în noua ta postură? Îmi place foarte mult și, cu atât mai mult cu cât mă aflu la început, sunt pus în fața unei provocări foarte interesante și mă simt motivat. Nu este foarte simplu, oricât de bine cunosc secretele „meseriei” de portar, acum sunt conștient de responsabilitatea pe care o port pe umeri și de faptul că am și mai mult de muncit. Dar această nouă etapă este foarte importantă pentru mine și mă simt excelent. În plus, simt că toți mă respectă pentru munca pe care am depus-o în acest loc, ca jucător, pentru omul care am fost pe teren și în afara lui și, cu siguranță și asta a contat foarte mult, atât în decizia lor, cât și în a mea.
În noua provocare a carierei: antrenorratul FOTO arhivă personală
„Să fiu portar nu era doar o profesie, ci pasiunea mea. La toate cluburile la care am jucat, am dat tot ce am avut mai bun. De fiecare dată când îmbrăcam tricoul de joc, obiectivele mele erau aceleași: să câștig fără să mă dau bătut în fața niciunui obstacol”
Pecanha
Pecanha are o „bibliotecă” de sfaturi pentru portarii tineri. FOTO arhivă personală
Să înțeleg că dacă vorbeam acum două săptămâni și te-aș fi întrebat despre posibilitatea de a fi antrenor, nu ai fi crezut că asta se va întâmpla într-un timp atât de scurt? Nu. Deloc. Eu încă eram setat pe cum o să joc din sezonul următor, pe unde o să ajung, nicidecum că voi fi antrenor. Și cu atât mai mult așa de repede. Mă simțeam foarte bine pe teren, făcusem un sezon bun la Academica, dar chiar nu am avut cum să las această oportunitate să treacă pe lângă mine. Dacă ești bun, ele nu întârzie să apară, iar când vin, nu trebuie să le irosim pentru că nu știm când vor mai veni.
„La Rapid am încasat două salarii din zece, nici alea în întregime, la Petrolul am jucat un sezon gratis”
Întorcându-ne puțin în timp, îți mai amintești și de România? Cum să nu? A fost parte din cariera mea, cu bune, cu lucruri mai puțin plăcute, dar au fost experiențe pe care nu le voi uita. Despre care din ele vrei să vorbim?
Despre toate. Hai să începem cu Rapid Rapid… Când am ajuns acolo, echipa era formată din jucători excelenți, era pregătită pentru campionat, să lupte pentru câștigarea lui. Lucrurile mergeau într-o direcție bună, jucătorii erau uniți, erau și mulți străini care m-au ajutat să mă adaptez, însă, din păcate, a venit insolvența clubului și totul a fost distrus. Am rămas singurul jucător căruia nu i s-a permis plecarea de la club, însă, în același timp, am fost desemnat și cel mai bun portar al sezonului. Iar acest lucru a dat deoparte toate problemele financiare pe care le-am întâmpinat și mi-a adus bucurie și satisfacție pe plan profesional. Îmi amintesc că din zece salarii pe care trebuia să le primesc, am încasat doar două și nici acelea nu au fost în întregime. Însă ceea ce am păstrat în sufletul meu este dragostea pe care suporterii mi-au arătat-o, emoția din momentele în care intram pe stadionul Giulești, chiar îmi amintesc și de un meci cu Steaua, când nu am putut să începem să jucăm din cauza „petrecerii” pe care suporterii au făcut-o în tribune, cu torțe, fumigene, cu cântece. Am iubit mult să joc la Rapid pentru că mi-a adus emoții diferite, frumoase. Păcat că s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu echipa. Însă, per ansamblu, a fost un an foarte bun pentru mine din punct de vedere profesional.
Nu ai reușit să îți salariale? Nu. Când am reușit să plec de la Rapid și să merg spre Petrolul, am fost nevoit să renunț la toate pretențiile financiare deoarece clubul era în procesul de insolvență. Era singura formă să ajut, atât formația, cât să mă ajut și pe mine. A fost destul de greu, dar am trecut peste.
Ajungem la Petrolul. Un club unde te-ai simțit foarte bine, ai jucat 3 sezoane, dar la care ai întâlnit din nou insolvența. Exact. Am fost fericit că am fost contactat direct de Cosmin Contra și am rezolvat totul foarte repede. Petrolul câștigase Cupa României, era o echipă care urma să joace în Europa League, iar asta m-a ajutat să urmez o traiectorie foarte frumoasă în cariera mea. Chiar dacă nu am reușit să câștigăm un titlu de campioni, am arătat un joc frumos, ofensiv, grupul era unit, iar fanii erau fantastici. Am reușit să formez, încă o dată, o imagine bună despre mine și să mă conectez cu suporterii. Dovadă că și astăzi mai primesc mesaje de la suporteri români, iar asta mă bucură mult. Dar, așa cum ai spus și tu, am dat din nou peste insolvență. (râde) Am jucat aproape un sezon fără să primesc vreun salariu, tot din cauza insolvenței și părea că această problemă mă urmărește.
Măcelărit de jucătorii de la Steaua, dar fericit. FOTO Alexandru Hojda (ProSport)
Părea a fi un blestem. Nu chiar. Mi s-a întâmplat doar în România, mulțumesc lui Dumnezeu. Nu am mai pățit-o și la alte echipe. Și apoi, să nu uităm că am jucat și la Viitorul unde nu am mai retrăit aceeasi experiență neplăcută. Dimpotrivă. La Viitorul a fost invers. Din punct de vedere profesional, lucrurile nu au mers bine pentru mine acolo. Nu am reușit să mă impun.
De ce crezi că s-a întâmplat asta? Chiar dacă nimeni nu o spunea, Viitorul visa de a câștige campionatul. Gheorghe Hagi montase echipa în acest fel. Pentru mine lucrurile nu au mers foarte bine, nu m-am mai ridicat la nivelul la care obișnuisem și asta mi-a dăunat . Dar Hagi a fost foarte direct cu mine, am avut o discuție bărbătească, onestă, mi-a spus direct ceea ce gândea despre mine. Lucru pentru care îi sunt recunoscător, am învățat să îi urmez exemplul în noua mea postură de antrenor. Am învățat multe despre fotbal de la Gheorghe Hagi și sunt sigur că voi pune în aplicare sfaturile pe care le-am primit de la el. Îi mulțumesc că m-a chemat să joc la Viitorul și mă bucur pentru parcursul bun pe care îl are această echipă în prezent. Chiar m-am reîntâlnit cu ei când au jucat aici, în Europa Youth League, cu FC Porto. M-au invitat să ne revedem și m-am bucurat pentru asta. Înseamnă că am fost apreciat și contează mult pentru mine. Îmi demonstrează că pe oriunde am trecut, am câștigat respectul persoanelor, chiar dacă poate am întâmpinat greutăți pe teren sau nu am reușit să îmi îndeplinesc obiectivele.
A fost dificil să lucrezi cu Gică Hagi? Nu. Și eu sunt la fel de riguros ca și el. Niciodată nu m-am culcat pe o ureche la antrenamente, mi-am văzut de treabă, am muncit. Am lucrat chiar și singur, m-am antrenat singur atunci când am fost îndepărtat de la club, dar niciodată nu am întors spatele programului pe care trebuia să îl urmez. Era vorba de conștiința mea. Știam că nu sunt bine, că nu jucasem bine, că am încasat două goluri pe care, în mod normal, nu trebuia să le iau, iar asta m-a penalizat. Dar, cum spuneam, țin enorm să îi mulțumesc încă o dată domnului Hagi pentru tot suportul și o spun din inimă. Am învățat multe de la el și încă mai pun în practică sfaturile pe care le-am primit.
ATUNCI ȘI ACUM. Pecanha, la 40 de ani, într-o ipostază pentru cititorii ProSport, fanii Rapidului, fanii Petrolului și fanii Viitorului Foto arhivă personală
„Legea insolvenței transformă jucătorii în sclavii cluburilor”
Revenind la discuția despre insolvență, în acea perioadă nu ai putut să obții sprijin din partea Sindicatului Fotbaliștilor (AFAN)? Am încercat, am vorbit, am căutat soluții, dar nici ei nu puteau face mai nimic din cauza legii insolvenței din România. O lege care condamnă jucătorii de fotbal la a fi sclavi ai cluburilor. Dacă intră în insolvență, jucătorii pleacă doar dacă clubul își dă acordul. Ori la mine acest lucru nu a fost posibil, nu m-au lăsat să plec. Nici la FIFA nu mă puteam adresa pentru că trebuia mai întâi să aștept să iasă clubul din insolvență ca să pot depune cerere. Ori ambele au falimentat și nu au mai avut de returnat nicio datorie… Și la Rapid și la Petrolul am rămas cu mâinile legate. În fine, am trecut prin multe lucruri negative, dar mult mai multe pozitive.
Ce antrenori români te-au impresionat? În primul rând Hagi. El este „creierul” Viitorului și aș spune chiar al fotbalului românesc. Am urmărit tot ce s-a întâmplat la Euro U21 și știu că acea generație a ieșit din mâinile lui. El a construit Viitorul cu mâinile lui, cu banii lui, fără niciun altfel de sprijin. Și în câțiva ani a reușit să câștige un titlu de campion, o Cupă și o Supercupă. Iar asta e fantastic. Și Cosmin Contra este o piesă importantă din cariera mea. Răzvan Lucescu, de asemenea. Am învățat foarte multe de la toți. Răzvan e un om integru și îl apreciez mult. Încă mai păstrez legătura cu ei.
Dar jucători? Felipe Teixeira. E prietenul meu, locuim unul lângă celălalt. Încă nu are echipă, are câteva invitații, dar încă nu a luat o decizie. Felipe a avut mereu multă grijă de el. A muncit mult, a avut o viață liniștită, este un adevărat profesionist. De aceea încă mai joacă. De asemenea, mi-a plăcut de Geraldo Alves, Glauber, Marius Constantin, Ovidiu Herea. Mulțumesc lui Dumnezeu, am văzut mulți jucători buni.
„Îmi doresc să devin antrenor principal”
Ce urmează pentru tine acum? Obiectivul meu este să fiu antrenor principal. Am terminat de curând cursul UEFA A și îmi dă dreptul să fiu antrenor la o echipă din liga a doua. Și voi urma și cursul UEFA Pro pentru a putea fi antrenor principal. Acesta a fost și motivul pentru care am acceptat oferta celor de la Paços de Ferreira, pentru a putea fi în interior, a căpăta experiență și a-mi fi mai ușor să încep.
Dacă ai primi o ofertă să antrenezi aici în România, ai accepta? (Râde) Depinde de echipă. Depinde mult. Dar m-aș simți onorat, ar fi semnul că oamenii de acolo mă valorizează pentru persoana care sunt. Însă fără insolvență, nu vreau să mă mai lovesc de așa ceva (râde).
Ai mai avut oferte de la alte echipe din România? Au mai fost ceva discuții cu Dinamo, înainte să merg la Viitorul, dar nu s-a concretizat nimic. Și am ales să merg la Viitorul.
Am văzut că și fiul tău a început să joace fotbal. Îți calcă pe urme, e portar? Da. Când avea 7-8 ani, nu evolua pe postul de portar, era jucător de câmp. Însă de când ne-am întors acasă, de curând, mi-a spus că el vrea să fie portar. Așa că acum joacă la Paços de Ferreira, la U9. I-am spus că îl pot ajuta să se antreneze, am început deja câteva sesiuni aici, acasă. Și iată că acum e portar. Sunt bucuros și mândru, îmi arată că evoluează de la fiecare săptămână.
„Îmi e dor de plimbările cu Geraldo și Teixeira prin Herăstrău”
Dacă va fi portar și va primi o ofertă din România, ce l-ai sfătui? Până atunci mai e mult. Multe se vor schimba. Abia are 9 ani. Și dacă se va întâmpla asta, cu siguranță că va fi de acum în 9-10 ani. Lucrurile în fotbal se schimbă. România redevine, ușor ușor un nume în fotbal, au început să apară rezultate bune, deci lucrurile sunt în continuă mișcare și nu știm ce va fi peste 10 ani. Nu pot să spun dacă va fi sau nu , însă aș fi bucuros dacă, într-o zi, s-ar întâmpla asta.
E ceva de care îți e dor de România? De colegii mei, de antrenamente, de momentele frumoase. Dar în special de plimbările din parcul Herăstrău, cu prietenii mei, Geraldo, Teixeira și familiile noastre.
Ai vreun mesaj special pentru prietenii, suporterii din România? Să își susțină echipele, să le dea putere. Viața unui jucător nu e ușoară, în special dacă vine dintr-o altă țară. Un fotbalist are nevoie de persoane care să le arate susținerea, mai ales dacă e la început. Suporterii au un rol fundamental în evoluția unui jucător, în adaptarea lui. Toți vrem să câștigăm toate partidele, din păcate, nu mereu e posibil, însă atunci când pierd, sfatul meu este să nu renunțe să îi susțină, nu să le adreseze cuvine urâte. Să încerce să vadă fotbalul printr-o latură pozitivă, fără critici, injurii. Acesta este sfatul meu.
„Am renunțat la cariera de jucător cu sentimentul că mi-am făcut datoria și cu toată încrederea și speranța că voi putea să ofer și altora ceea ce fotbalul mi-a dăruit mie. Îmi agăț ghetele și mănușile în cui cu speranță, nostalgie, onoare și fericire.” – Pecanha
Care e cel mai bun portar dinamovist din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER