Încă o plecare de la Dinamo. Tha’er Bawab lasă „haita”, dar continuă în Liga 1. Detaliile mutării făcute pentru a ușura venirea lui Bokila

Încă o plecare de la Dinamo. Tha'er Bawab lasă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tha’er Bawab (32 de ani)  nu s-a înțeles cu conducerea lui Dinamo privind termenii unei despărțiri, iar cariera sa va continua în Liga 1, sub formă de împrumut, la Concordia Chiajna.

Echipa din Ștefan cel Mare face tot posibilul pentru a-l aduce pe Jeremy Bokila și a găsit soluția pentru a elibera o parte din banii necesari pentru a putea suporta salariul de 10.000 de euro al atacantului congolez. Astfel, anunță sport.ro, șefii lui Dinamo au ajuns la un acord cu Concordia Chiajna pentru împrumutul lui Bawab până la finalul sezonului, iar salariul iordanianului, de 9.000 de euro, va fi suportat în mod egal.

Dinamo scapă, astfel, de 4.500 de euro din bugetul de salarii, iar efortul financiar pentru aducerea lui Bokila se ușurează. În ultimele zile, Bawab și Mutu au purtat negocieri pentru rezilierea contractului, dar iordanianul a cerut banii care i se cuvin până la finalul înțelegerii (iunie 2018) și s-a ridicat de la masă în momentul în care directorul general i-a transmis că-i poate oferi doar 25.000 de euro.

După doar 264 de minute prinse în startul sezonului, Bawab devine al patrulea fotbalist care o părăsește pe Dinamo în ultimele săptămâni, după ce Azer Busuladzic, Juan Albin și Claudiu Bumba și-au reziliat și ei contractele.

250.000 de euro e cota de piață a lui Bawab, conform transfermarkt.de.

Concordia Chiajna va fi a șasea echipă din Liga 1 din cariera lui Bawab, după Gloria Bistrița (2010/2011), Gaz Metan Mediaș (2011/2014), CS U Craiova (2014/2016), FCSB (2016) și Dinamo (2017)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele