Contra, la un pas de Timișoara!** „M-am înțeles cu Iancu”

Contra, la un pas de Timișoara!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Cosmin Contra a confirmat tratativele cu
Marian Iancu și a anunțat că mai lipsește doar acordul celor de la
Getafe pentru ca mutarea să se realizeze. „M-am inteles
cu Marian Iancu. Trebuie sa ma mai intalnesc cu oficialii lui
Getafe ca sa vorbesc”
, a spus Contra pentru
www.sport.ro.


Deși a fost selectat în lotul echipei Getafe pentru meciul de
ieri, cu Malaga, din Cupă, Cosmin Contra (foto) este cu un picior
în curtea Timișoarei. Venirea lui pe Bega mai depinde doar de
spanioli.
Marian Iancu a obținut ieri acordul fotbalistului pentru revenirea
în țară. „Ne-am înțeles cu el, acum depinde de Cosmin să își
încheie conturile cu Getafe și să ajungă la echipă. Până în al
doilea stagiu de pregătire va fi în lot”, a spus ieri patronul de
pe Bega.

Odată cu aducerea jucătorului timișorean, Iancu este de părere
că echipa va avea un mare câștig psihic. „Cu venirea lui Contra,
echipa este mult mai stabilă emoțional, la fel și cu Sepsi. Nu te
mai mișcă nimic atunci când joci cu Steaua sau Dinamo dacă ai
jucători care au evoluat în ultimul an de două ori împotriva lui
Messi sau Raul”, este de părere patronul formației de pe Bega,
Marian Iancu.

Roman
și Sburlea, la vară

Șeful lui Poli se gândește deja și la viitoarea perioadă de
transferuri, când dorește să îi aducă la Timișoara pe cei mai
râvniți fotbaliști de la FC Brașov, Mihai Roman și Sabrin Sburlea.
„Despre Roman vom discuta la vară, probabil și despre Sburlea sau
alți jucători tineri”, a mai spus Iancu, adăugând că un alt jucător
monitorizat este fundașul de 19 ani al Oțelului, Cornel Râpă.
„Încercăm să luăm tot ce este de mare viitor”, a conchis patronul
clubului bănățean.

„Contra este un jucător care ar aduce un echilibru
emoțional important la echipă”,
Marian Iancu, patron
Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×