Giovani Becali a făcut o radiografie a situației de la Dinamo și
este de părere că noul director tehnic, Cornel Dinu, trebuie lăsat
să își facă treaba, fără si fie pusă presiune pe el.
„Toți acționarii și toți dinamoviștii doresc disciplină
la lot. Este o situație debusolantă la Dinamo acum. Cuvântul
irecuperabil nu există. Eu m-am lăsat de fumat după 40 de ani.
Jucătorii care nu înțeleg că viața de sportiv e scurtă și nu iau
exemplul lui Hagi sau Zanetti nu își dau seama că după ce nu vor
mai juca fotbal nu vor mai avea ce să facă. Nu toți devin antrenori
sau acționari. Avem atâtea cazuri de jucători care au terminat prin
a fi alcoolici, nu mai dau exemple. „, a declarat Giovani
Becali la gsptv.
„Zicu
și Pulhac sunt jucători de bază!”
Agentul de jucători s-a referit și la situația lui Zicu, după ce
mijlocașul a amenințat că nu mai joacă în meciurile de pe teren
propriu, din cauza comportamentului fanilor. „Eu cred în
acest proiect, dar cu o condiție: acționarii să își păstreze
cuvântul cu privire la Cornel Dinu! Trebuie instaurată o disciplină
de fier la Dinamo! Dacă vreun jucător nu respectă programul și vine
la noi, nu i se va deschide ușa. Nu știu nimic de o listă neagră!
Zicu și Pulhac sunt jucători de bază. Atunci când Dinamo va face o
listă cu numele de care nu mai are nevoie, eu le voi căuta acestora
echipă. Până acum Zicu nu a prea jucat, iar Dinamo a găsit
înlocuitor, dar nu-l poți compara pe Zicu cu Boștină! Dacă lui Zicu
nu i se găsește loc în stânga, în dreapta sau în spatele
vârfurilor, atunci să joace vârf! Dacă îl bagă 3 minute, 5 minute
în care nu apucă să atingă mingea, e normal să îi dau dreptate lui
Zicu! Hai să îl băgăm pe Zicu 3-4 meciuri titular, să vedem la ce
nivel e!”, a încheiat impresarul.