Gigi i-a „ars” la bani pe steliști!

Gigi i-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu numai câteva zile înaintea derby-ului cu Dinamo, vestiarul Stelei a explodat, ținta nemulțumirilor fotbaliștilor fiind nimeni altul decât patronul Gigi Becali.

Jucătorii acuză faptul că latifundiarul din Pipera a decis să împartă după bunul plac primele pentru calificarea în Liga Campionilor, în ciuda promisiunilor făcute înaintea „dublei” cu Galatasaray și a celor scrise negru pe alb în Regulamentul de Ordine Interioară intrat în vigoare la începutul sezonului. Săptămâna trecută, aflând că jucătorii erau dezamăgiți că nu primiseră nicio veste legată de prime, Gigi Becali i-a vizitat în vestiar înaintea unui antrenament, comunicându-le totodată că a hotărât să modifice sistemul de premiere. „Vor lua primă întreagă doar cei care au muncit și în campionat. Restul, în funcție de cum s-au mișcat”, a tunat Becali. Unii dintre jucători au încercat să ceară explicații, însă nu au fost deloc băgați în seamă. „Care comentezi, mă? Așa vreau eu, și cu asta, basta!”, a încheiat Becali.

Banii, calculați după „algoritmul lui Gigi”, au intrat în conturile fotbaliștilor abia în cursul zilei de luni, adică la fix două luni după returul cu Galatasaray, spre deosebire de anul trecut, în mandatul lui Gică Hagi, când fotbaliștii și-au încasat toți banii la zece zile după ce reușiseră calificarea în grupele Ligii Campionilor. Dintre toți cei care s-au aflat pe teren în meciurile cu Galata, doar șase fotbaliști au încasat prima întreagă, de 120.000 de euro, sumă rezultată după reținerea tuturor impozitelor: Rădoi, Goian, Zapata, Ovidiu Petre, Lovin și Nicoliță.

Restul jucătorilor au constatat cu stupoare că le lipsesc din conturi sume de zeci de mii de euro, nemulțumiți fiind deopotrivă românii și străinii. Spre exemplu, Dayro Moreno a fost evaluat sub Ovidiu Petre, deși columbianul a fost integralist și a marcat un gol în meciurile cu turcii. Steliștii speră însă ca astfel de situații să nu mai apară și în mandatul lui Dorinel Munteanu, omul despre care cred că va deveni liantul dintre vestiar și birourile conducătorilor. Altfel, vicepreședintele Stelei, Iulian Gherghișor, cel care se ocupă de finanțele grupării, nu a răspuns ieri la telefon pentru a comenta situația creată, în timp ce Valeriu Argăseală a precizat doar atât: „Suma cu care sunt premiați jucătorii este proporțională cu minutele jucate”.

E Gigi cel mai bogat român?

Prin vestiarul Stelei, comentariile ironice la adresa averii patronului s-au înmulțit în ultima vreme. „Spune că e cel mai bogat din România, dar suntem mereu păcăliți la bani”, susțin jucătorii. De altfel, cea mai recentă declarație de avere a lui Gigi Becali confirmă faptul că acesta doar a împrumutat clubul, cu o sumă ce se ridică la 76,5 milioane de lei, iar latifundiarul nu prea ar mai vrea să investească în transferuri. „Am să îi plătesc eu datoriile domnului Becali, că am auzit că are datorii. Am bani, pentru că sunt plătit mai bine la Utrecht decât la Steaua”, a comentat ironic și ex-stelistul Mihăiță Neșu.

Lăcătuș: „Am fost sunat pe bancă”

Marius Lăcătuș a confirmat ieri implicarea patronului Stelei în aspectele tactice ale echipei. „S-a mai întâmplat ca Gigi Becali să sune și să ceară anumite schimbări, dar nu mereu”, a recunoscut fostul antrenor al roș-albaștrilor. „Dracul nu e așa de negru, se poate lucra cu el!”, a precizat Lăcătuș, încurajându‑l astfel pe Dorinel Munteanu.

"Dacă o să se califice în Liga Campionilor, băieții vor primi 150.000 de euro. Nu e bine așa?"
– Gigi Becali (9 august 2008)

"Am promis 150.000 de euro, dar m-am răzgândit. Am dat 100.000 pentru cine a muncit în campionat și 50.000 pentru cei care au jucat doar cu Galata" – Gigi Becali (20 octombrie 2008)


"Nu este normal ceea ce se întâmplă cu banii la Steaua. Dacă patronul a promis anumite prime, ele trebuie plătite, însă la ce rezultate are clubul în acest moment, să lase partea financiară și să se gândească doar la meciul cu Dinamo!"
– Emeric Ienei, fost antrenor Steaua

"Cred că sistemul de premiere în funcție de minutele jucate a fost o tactică greșită. Au vrut să economisească bani, însă jucătorii s-au demoralizat" – Mihăiță Neșu, fundaș Utrecht

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…