FCSB l-a găsit pe înlocuitorul lui Budescu: „Am mulți ani de fotbal în spate, dar fotbalist ca el nu am văzut. Ne va face jocul!”

FCSB l-a găsit pe înlocuitorul lui Budescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 38 de ani, Filipe Teixeira a primit prelungirea contractului cu FCSB pe șase luni, poate rămâne până în iarnă dacă vicecampioana prinde grupele Europa League, iar laudele la adresa sa nu se opresc. Pentru Helmuth Duckadam, veteranul portughez poate fi înlocuitorul perfect pentru Constantin Budescu.

Locul lăsat liber de transferul playmaker-ului de 29 de ani în Arabia Saudită, la Al Shabab, ar trebui să fie umplut de Filipe Teixeira. Cel puțin așa susține Helmuth Duckadam, omul care l-a urmărit atent în ultimii ani pe mijlocașul portughez și a ajuns la concluzia că etica muncii și seriozitatea sunt argumente imbatabile: „De acum, după plecarea lui Budescu, jocul Stelei poate fi făcut de Teixeira. Este un fotbalist excepțional, care are și pasă, dar are și șut. Am și eu mulți ani de fotbal în spate și am avut ocazia de a întâlni și de a vedea la lucru tot felul de fotbaliști, dar unul ca Teixeira eu nu am mai văzut. Este foarte serios iar asta l-a ajutat să reușească.

Datorită modului în care se pregătește, a vieții extrasportive pe care o duce, dar și a seriozității de care dă dovadă înainte de antrenament, în timpul și după antrenament dovedește că este foarte bun și că noi suntem în mare câștig că-l avem alături de noi”, a declarat Duckadam, la Digi Sport.

Marcator al golului FCSB-ului în egalul cu FC Brugges, 1-1, Teixeira poate fi folosit în noul sistem 4-3-3 fie în banda dreaptă a atacului, post pentru care se va bate cu Dennis Man, fie în linia de trei de la mijlocul terenului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×