EXCLUSIV | Unul dintre „stâlpii” CFR-ului a fost la un pas să o părăsească pe campioana României. Fotbalistul „salvat” de conducere în ultima clipă

Autor: Bogdan Savin Publicat: 27 Sep. 2018, 12:51 Actualizat: 27 Sep. 2018, 12:54 Fotbal Intern

Ovidiu Hoban a fost dorit de cei de la FC Voluntari, iar șefii ardelenilor chiar au vrut să-l cedeze, dar pe ultima sută de metri s-a decis că încă e nevoie de serviciile sale, fiind unul dintre cei mai buni mijlocași.

„Ovidiu Hoban a jucat aseară. A avut o accidentare care nu a fost grea, dar și el, ca și Culio sau Deac, a avut un număr mare de meciuri…are și o vârstă și trebuie să-l menajezi la timp atlfel apar probleme. El a avut o accidentare, și-a revenit, s-a antrenat și a jucat. Mizăm pe el”, a spus Mureșan la ProSport LIVE referindu-se la faptul că Hoban a evoluat în meciul din Cupa României pe care CFR onl-a câștigat în fața celor de la Chindia, 1-0.

Oficialul a confirmat și negocierile cu FC Voluntari în privința jucătorului de 35 de ani. Hoban ar fi avut recent un conflict cu actualul antrenor, Toni Conceicao, și e considerat și un apropiat al fostei conducerii, din care făcea parte și Bogdan Mara, dar se pare că treptat va reveni în echipa de bază a ardelenilor. „Da, au fost discuții pentru mai mulți jucători de la noi. Unele legate de FC Voluntari, dar și de alte echipe. S-a discutat de cel puțin doi jucători și până la urmă am decis că avem nevoie de ei”, a mai spus Mureșan.

Autor: Bogdan Savin Publicat: 27 Sep. 2018, 12:51 Actualizat: 27 Sep. 2018, 12:54 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
Cutremur mare în România, azi-noapte, la ora 4:33. A fost cel mai puternic din ultima perioadă

Strigător la cer: Ce a povestit un suporter norvegian despre deplasarea sa în România

27 de lucruri pe care mecanicii auto nu vor să le ştii. Cum te fac de bani şi la ce să fii atent

TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI. Rezultate la LOTO, duminică 13 octombrie 2019. Numerele câştigătoare

„Au scos sunete tribale!” Norvegienii isi bat joc de copiii Romaniei! Ce au putut sa spuna dupa meci

Durata normală a unei partide de amor a fost anunţată oficial! Te încadrezi sau mai trebuie să lucrezi?

Acestea sunt primele imagini reale cu noul Volkswagen Golf 8 - interior şi exterior

FOTO-BOMBĂ! Jurnalista sexy care a rupt netul cu pozele din vacanţe. Cu ce fotbalist se iubeşte

RĂSTURNARE de situaţie: PNL s-a răzgândit

SURPRIZĂ majoră după întâlnirea dintre Orban şi Isărescu

Cumpănaşu, dezlănţuit, în direct, faţă de soţia lui: Mai ai întrebări!? Simona ar fi intrat în pământ, dacă putea | VIDEO
Cumpănaşu, dezlănţuit, în direct, faţă de soţia lui: Mai ai întrebări!? Simona ar fi intrat în pământ, dacă ...
DOLIU URIAS! A murit! S-a stins in urma cu putin timp. Stirea trista a NOPTII

Iohannis, out?! Dăncilă aruncă-n aer scena politică: Amenințări directe către președinte

Anamaria Prodan, BLESTEMATĂ! Impresara și Reghe, la un pas de MOARTE

Andra, in LACRIMI! Trece prin momente GRELE! Are nevoie de operatie

LOTO, LOTO 6 din 49. Rezultate la LOTO, duminică 6 octombrie 2019. Numerele câştigătoare

Veste tristă pentru Andra Măruță. Fratele vedetei de la Pro TV, diagnosticat cu o boală cruntă

Marea Britanie stabilește data plecării din Uniune. Boris Johnson

Are 65 de ani, dar nu a dorit sa se casatoreasca si sa faca copii! Declaratii incendiare despre cea mai cunoscuta prezentatoare tv.  Cine este barbatul cu care o relatie de 32 de ani. Decizia ei de a nu se marita le-a afectat povestea de iubire
Are 65 de ani, dar nu a dorit sa se casatoreasca si sa faca copii! Declaratii incendiare despre cea mai cunoscuta prezentatoare ...
Era una dintre cele mai frumoase artiste, dar si-a distrus chipul din cauza operatiilor estetice! Fata i s-a umflat extrem de mult. E socant cum a ajuns sa arate acum
Era una dintre cele mai frumoase artiste, dar si-a distrus chipul din cauza operatiilor estetice! Fata i s-a umflat extrem ...
Acest pictorial îţi semnează direct cererea de divorţ - Galerie foto incendiară

Anamaria Prodan încinge internetul la 46 de ani! IMAGINI INCENDIARE cu vedeta TV într-un costum de baie minuscul! FOTO

BOMBĂ! Cui i-a rămas AVEREA Tamarei Buciuceanu! Actrița nu a avut copii și a decis să i-o lase toată lui

Data la care Marea Britanie pleacă din Uniune! BREXIT-ul are noi termene

Anca Serea caută bonă. Se simte epuizată cu șase copii