EXCLUSIV | Teja, spre Poli Iași! Prima reacție a fostului antrenor al FCSB: „Da, e posibil să fiu luni acolo”. UPDATE Luni urmează să semneze. „În proporție de 99 la sută, el e noul nostru tehnician”

EXCLUSIV | Teja, spre Poli Iași! Prima reacție a fostului antrenor al FCSB:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE | Teja a discutat azi, telefonic, cu președintele clubului ieșean, Adrian Ambrosie, și cei doi s-au înțeles. Luni, tehnicianul va ajunge la Iași, cu o cursă aeriană, și se va întâlni cu șefii pentru a semna contractul. „În proporție de 99 la sută, Teja e noul antrenor al lui Poli Iași”, susțin sursele ProSport.


Poli Iași ar putea avea, luni, un nou antrenor, iar Mihai Teja este favorit să fie viitorul șef al băncii tehnice din Copou.

Abia revenit în țară din vacanța pe care a petrecut-o în străinătate, Teja va avea o discuție decisivă, duminică, cu președintele executiv Adrian Ambrosie, iar dacă nu vor apărea surprize, tehnicianul va fi prezent, luni, la Iași, pentru a semna contractul.

Contactat de ProSport, Mihai Teja a confirmat discuțiile cu oficialii ieșeni și a declarat că va avea o nouă discuție cu președintele Adrian Ambrosie, în cursul zilei, după care va lua o decizie. „Am discutat cu conducerea de la Iași, sunt negocieri. Astăzi voi avea o nouă discuție cu președintele Adrian Ambrosie. Vreau să văd ce va fi, ce condiții vom avea pentru ca lucrurile să fie bune și să putem face performanță. Suntem în negocieri. Dacă ne vom înțelege, în mare parte da, e posibil să fiu luni la Iași”, a declarat Mihai Teja pentru ProSport.

Mihai Teja a rămas fără echipă, la finalul sezonului, după ce a plecat de la FCSB, formație pe care a preluat-o în această iarnă. A fost dat afară de FCSB după ce a ratat titlul și echipa a terminat pentru al patrulea sezon consecutiv pe locul 2 în campionat. Teja a suferit un singur eșec la FCSB, în prima etapă din playoff, cu FC Viitorul.

  • Antrenorul Flavius Stoican a încheiat mandatul pe banca tehnică a clubului Poli Iași cu o înfrângere. În derby-ul Moldovei, băieții pregătiți de fostul dinamovist au cedat, pe teren propriu, în fața echipei FC Botoșani cu 0-2 și s-au clasat pe locul 11 în Liga 1 Betano
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele