Erik Lincar, antrenor la FCSB? Anunțul tehnicianului care a ucis-o pe Dinamo despre o ofertă a lui Gigi Becali

Erik Lincar, antrenor la FCSB? Anunțul tehnicianului care a ucis-o pe Dinamo despre o ofertă a lui Gigi Becali

Erik Lincar (43 de ani), antrenorul care a promovat-o pe U Cluj în Liga 1 după barajul cu Dinamo, a explicat de ce nu ar putea colabora cu patronul lui FCSB, Gigi Becali.

Fost jucător la Steaua București, în perioada 1997-2002, Erik Lincar a reușit să o învingă pe rivala Dinamo, din postura de antrenor, la barajul de promovare / menținere în Liga 1 și o va pregăti pe U Cluj în prima ligă.

Întrebat despre FCSB, viitoare adversară în Liga 1, Erik Lincar a vorbit laudativ despre jucătorii antrenați de către Toni Petrea.

Erik Lincar a explicat de ce nu ar lucra cu Gigi Becali la FCSB

În ceea ce privește o posibilă colaborare cu Gigi Becali, Erik Lincar a recunoscut că aceștia nu ar fi compatibili din punct de vedere profesional.

„FCSB are jucători tineri, interesanţi, trebuie să creadă în continuare, e un nou început, poate anul ăsta vor fi mai norocoşi.

Eu am spus de multe ori că nu ar fi o colaborare fericită pentru niciunul dintre noi. Sunt diferite afirmaţii, nu cred că am fi compatibili”, a spus Erik Lincar, potrivit Antena Sport.

„Băieţii au suferit mult şi nu cred că meritau în unele momente duşi în zona aia că nu şi-au apărat corect şansele. Sper ca toţi acei oameni care i-au făcut blatişti să îşi ceară scuze. Şi online, oriunde. Revenim în Liga 1, începe altă muncă. Perioada e foarte scurtă, va trebui să ne organizăm foarte bine. Liga 1, după cum aţi văzut, e foarte puternică. Clujul merită o echipă puternică. Trebuie să se facă investiţii.

 

Îmi pare rău pentru Dinamo, deşi poate e ciudat să spună unul care a fost aici adversar. Trebuie să reînvie ca pasărea Phoenix. Eu mă bucur pentru staff şi pentru suporterii noştri. Să vedem un stadion plin în Liga 1. Clujul e mare, e al doilea oraş din România. După meciul cu Hermannstadt au fost acuzaţii care m-au deranjat. Am ştiut că nu mă vând jucătorii” – Erik Lincar, după ce a promovat-o pe U Cluj în Liga 1

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]