„E pe stilul lui David Villa!”** Steaua poate rata un jucător de clasă pentru că e prea scump: „Nu cred că se poate face acest transfer!”

Ziarul israelian Yediot a publicat, ieri dimineață, informația că Steaua ar putea să-l ia pe atacantul Eliran Atar, nimeni altul decât golgheterul campioanei Maccabi Tel Aviv și liderul din clasamentul marcatorilor din prima ligă israeliană. Presupunerile colegilor de la Yediot vin pe fondul unor informații obținute probabil din anturajul jucătorului sau din cadrul clubului evreiesc și anume că managerul Stelei, care s-a aflat luna trecută în Israel, i-a făcut un raport de scouting favorabil lui Atar, în dauna lui Toto Tamuz, alt atacant despre care s-a vehiculat că ar ajunge la roș-albaștri. Un transfer al lui Eliran Atar la Steaua ar fi lovitura anului pentru Liga 1, jucătorul fiind foarte valoros, iar cifrele lui vorbesc de la sine. Numai că din discuțiile avute cu jurnaliștii israelieni, dar și cu Roni Levi, fost tehnician al echipei din Ghencea, șansele ca Atar să ajungă în Liga 1 sunt destul de mici.

Levi: „E pe stilul lui David Villa”

Deși are un salariu anual de 300.000 de dolari (230.000 de euro) și, teroretic, Becali îl poate plăti mai bine, Atar nu e liber de contract în vară, iar Maccabi Tel Aviv solicită aproape 2 milioane de euro în schimbul său. Varianta unui împrumut aproape că nu există pentru campioana Israelului. „Am citit și eu că Ațar a fost urmărit de steliști, dar eu nu cred că va ajunge în Liga 1. E foarte bun și dacă e să plece o va face într-un campionat mult mai puternic. E un atacant pe care eu l-aș asemăna cu David Villa. Caută mereu poarta, înscrie foarte multe goluri. Poate juca în 4-4-2, al doilea atacant, iar în 4-2-3-1 locul lui e în stânga atacantului central, deci în locul lui Tănase. Nu cred că se poate face acest transfer, mai multe șanse ar avea Toto Tamuz (n.r. de la rivala Hapoel Tel Aviv)”, a spus Roni Levi, care se află într-o vacanță prelungită după ce s-a despărțit de Anorthosis.

„Și eu am cerut întăriri, dar patronul nu mi le-a adus”

Levi se bucură că roș-albaștrii au luat, în sfârșit, titlul în Liga 1. „Felicit Steaua pentru câștigarea campionatului. E important că patronul a înțeles că avea nevoie de vreo cinci jucători foarte buni ca să întărească echipa și să obțină o asemenea performanță. Când eram acolo i-am cerut să facă aceste întăriri, dar uite că jucătorii au venit după perioada mea. După ce am plecat, nu am mai ținut legătura cu nimeni de la Steaua. Cu Nae, antrenorul de portari mai vorbeam, în rest nu am rămas în relații cu nimeni care e acum acolo. Oricum, îl felicit pe antrenorul Reghecampf, a făcut o treabă excelentă la Steaua„, a ținut să mai precizeze Roni Levi.

Steaua rămâne în căutarea unui atacant, a unui marcator, dar lupta de culise din cadrul clubului poate compromite șansele ca suporterii să vadă un jucător cu adevărat valoros în noul sezon.

Publicat: 08 05. 2013, 08:51
Actualizat: 08 05. 2013, 08:52