Dorin Goian, despre primul contact cu vestiarul din Ghencea! „Aveam o Dacie 1310. Rădoi a întrebat a cui e cutia aia din parcare”. Cum a fost întâlnirea cu Gigi Becali: „Te obișnuiești și cu asta”

Dorin Goian, despre primul contact cu vestiarul din Ghencea!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorin Goian, fost jucător al naționalei și unul dintre oamenii de bază ai trupei roș-albastre, alături de care a evoluat inclusiv în semifinala cu Middlesbrough, ex – Cupa UEFA, a povestit care au fost primele impresii atunci când a ajuns în Ghencea. 

„În primul rând am avut emoții mari. În vestiar la Steaua erau jucători de mare valoare, jucători cu personalitate. Țin minte că am plecat la Steaua cu Dacia mea personală, o Dacie 1310 de culoare bej și când am intrat în vestiar, Rădoi a întrebat cine este cu cutia asta? Nu aveam niciun stres, pentru că așa cum era, era mașina mea și o iubeam maxim”, a spus Dorin Goian, conform Adevărul.

Apoi, a povestit despre relația cu Gigi Becali. „Toți jucătorii au avut o relație bună cu Gigi Becali, chiar dacă Gigi era mai nebun. Noi deja îl cunoșteam foarte bine pe Gigi, pentru că știam ce face, că vorbește despre fiecare jucător la televizor, dar ajunsesem la un punct în care nu ne mai interesa. Poate pe unii jucători îi deranja faptul că Gigi vorbea la televizor despre evoluția unuia sau altuia, dar când ești la Steaua și când ai un astfel de patron, trebuie să te obișnuiești și cu asta. Era într-o perioadă în care își dorea enorm de mult să câștige, să fie în față, plătea bani mulți. Acum, cu vârsta, s-a mai liniștit”.

Cosmin Olăroiu știa să se impună în fața lui Gigi Becali. „Am avut noroc și de Cosmin Olăroiu, care pe lângă faptul că e un antrenor foarte bun, avea o altfel de relație cu Gigi. Dacă i se impunea un jucător știa să-l ia cu vrăjeală pe Gigi. Îi explica că un jucător s-a antrenat doar două zile într-o săptămână, a avut febră și nu e la potențial maxim. Îl lua într-un fel încât îi dădea dreptate”, a mai spus Goian.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele