De două ori mai puțini în 10 ani!** Asistența în Liga I a scăzut dramatic, se caută o soluție

De două ori mai puțini în 10 ani!** Asistența în Liga I a scăzut dramatic, se caută o soluție
  • Publicat:
  • Actualizat:

Toată lumea observă tribunele goale din Liga I. Senzația e că,
pe măsură ce anii trec, numărul scaunelor nepopulate devine mai
mare. De fapt, așa și este! Liga I pierde aproximativ o mie de
spectatori pe an din media de asistențe a campionatului. Paradoxal,
singura arenă pe care oamenii vin acum aproape la fel ca în urmă cu
zece ani este Craiova.

În afară de Steaua-Dinamo, care și el dă semne din ce în ce mai
evidente de uzură, meciurile de la noi se joacă extrem de rar cu
casa închisă. De regulă, lucrul acesta se întâmplă unde există
performanțe, adică acum la Galați, și unde există încă entuziasm,
adică situația Universității Craiova în meciurile în care Victor
Pițurcă a fost pe bancă. Cam atât. În rest, tribune goale și o
atmosferă cenușie.


Poli a ridicat nivelul campionatului

În 2000, pe arenele din Liga I veneau, în medie, 6.800 de
spectatori. Cei mai mulți se adunau la meciurile de acasă ale
Craiovei și ale Stelei. Fix în această ordine. Roș-albaștrii erau
atunci campioni, iar oltenii, la mijlocul clasamentului. Deloc
spectaculos, dar oricum mai bine decât sunt acum. Din 2002, adică
din anul în care Poli Timișoara a urcat după cinci ani în Liga I,
numărul fanilor a crescut. De la 5.887, cât fusese în sezonul
2001-2002, la 7.700. Timișorenii aveau un număr incredibil de
suporteri la meciurile de acasă. În jur de 22.000 de oameni la
fiecare meci! Ulterior, numărul acesta s-a micșorat, dar bănățenii
au rămas timp de opt sezoane cu cel mai numeros public din primul
eșalon.

Au
dispărut performanțele, au dispărut și fanii

Când Steaua avea echipă de titlu, suporterii veneau la stadion.
Nimic complicat. De când formația din Ghencea a devenit una de
pluton, automat și suporterii s-au depărtat de Ghencea. În
2000-2001, la meciurile roș-albaștrilor au venit, în medie, 11.800
de fani. Atunci Steaua a terminat pe primul loc. În 2004-2005, la
ultimul campionat cucerit, echipa antrenată pe atunci de Walter
Zenga avea în tribune 14.800 de oameni la jocurile de acasă,
aceasta fiind și cea mai ridicată medie de asistență a ei din
ultimii zece ani. Acum, numărul spectatorilor s-a înjumătățit,
ajungând la 7.700. E o decădere firească, dacă ne uităm și la locul
șase pe care îl ocupă Steaua cu o etapă înainte de finalul
sezonului.

Dinamo, în cădere liberă

În „Ștefan cel Mare”, toată lumea se plânge de faptul că fanii nu
mai vin la stadion. Au și de ce: cu Victoria Brănești au avut doar
trei sute de suporteri în tribune! Și asta nu e o situație de
moment în „Groapă”, ci o stare de fapt cu care dinamoviștii s-au
obișnuit în ultimele două sezoane, când media spectatorilor a sărit
cu puțin de 3.000 de oameni. Situația „câinilor” e dramatică. De la
6.100 de oameni pe care îi aveau în tribune în urmă cu un deceniu,
în prezent mai sunt doar jumătate. De altfel, în acest campionat,
Dinamo are cea mai mică medie de spectatori la meciurile de pe
teren propriu dintre toate echipele de top. Până și CFR Cluj, o
grupare care a avut un sezon foarte slab, a avut de două ori mai
mulți oameni în tribune decât elevii lui Ioan Andone.

Craiova e campioană! Doar la suporteri

Oltenii au bifat cu capul în pământ o nouă umilință, după cea din
2005. Dacă ar mai putea să se bucure de ceva, atunci singurul motiv
de fericire ar veni din partea fanilor. Universitatea are cea mai
bună medie a spectatorilor din Liga I, chiar dacă sezonul care stă
să se termine a fost unul tragic pentru echipa lui Mititelu. Cifra
aproape incredibilă de 11.312 oameni la meciurile de acasă se
datorează, în mare parte, celor câteva luni în care Victor Pițurcă
a fost pe banca echipei. Atunci, Costea și colegii săi au jucat
fiecare meci de acasă cu stadionul plin. De altfel, în ultimii zece
ani, media de spectatori ai Științei a fost cea mai puțin afectată
dintre cele ale echipelor de top. De la 12.800 în 2000 la 11.300 în
2011, pasul înapoi fiind destul de mic, mai ales că performanțele
au întârziat să apară în Bănie.

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…