Dan Adamescu, acuzat că a devalizat Oțelul: „A luat patru milioane de euro în primele două săptămâni!”. Marius Stan, primarul Galațiului, prezintă proba „indubitabilă a jafului pe care acești ticăloși l-au făcut”

Dan Adamescu, acuzat că a devalizat Oțelul:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Fostul conducător al clubului, Marius Stan, a prezentat vineri primele contracte de asigurare prin care s-au scos banii din conturile FC Oțelul și cere anchetarea lui Dan Adamescu pentru devalizare.

Fost director general la FC Oțelul, până în vara anului 2012, acum primar al orașului Galați, Marius Stan, a reacționat la afirmațiile făcute în ultima perioadă de reprezentanții de acum ai clubului, care spun că au preluat echipa fără grosul banilor veniți de la UEFA după participarea în Liga Campionilor. Printre altele, administratorul special Vlad Răpișcă a spus că, în momentul preluării clubului de către actualii acționarii, în septembrie 2012, în cont mai era suma de 5,5 milioane de euro și că în anul precedent se cheltuiseră aproximativ 14 milioane de euro.

„Cei din conducerea clubului au început să spună pe toate canalalele media că Stan a furat banii clubului, astfel că am hotărât să vorbesc, pe documente. Fac un apel la organele de anchetă să verifice tot ce înseamnă Oțelul, pentru mine nu am nicio emoție. Când echipa retrogradează și este în prag de desființare, merită mai multă atenție din partea acestora”, a spus Stan.

Fostul conducător al clubului a susținut din nou că a lăsat în club 7,3 milioane de euro: „Este verificabil în extrasul bancar, în 12 iunie 2012, când a trebuit să demisionez, în conturi era această sumă”.

Stan a explicat în linii mari ce s-a făcut cu restul de bani primiți de la UEFA, spunând că s-au plătit datorii acumulate în anii anteriori. „Am funcționat un an fără contractul de sponsorizare de la ArcelorMittal. A trebuit să achităm datorii față de oameni care ne-au ajutat să ajungem campioni. Nu pot să nu amintesc două nume pe care niște ticăloși au îndrăznit să le ponegrească. Unul din ele este Codoban, impresar de jucători, un colaborator foarte apropiat al clubului, despre care se spune că a încasat milioane de euro de la Oțelul. Acest om și-a primit banii după ani de zile, iar pe jucătorii pe care el i-a adus s-au încasat milioane de euro. Din echipa cu care am câștigat campionatul, cam trei sferturi erau aduși de el. Celălalt nume este Radu Călin, pe ai cărui bani clubul a stat în anul în care am câștigat campionatul. Aveam un buget mic, cu care niciodată nu am fi putut deveni campioni, am reușit pentru că ne-a creditat din banii lui personali, totul pe contracte, se poate verifica ușor”, a declarat Marius Stan.

Bani luați în numai două săptămâni

Acțiunile FC Oțelul au fost preluate la mijlocul lunii septembrie 2012 de către The Nova Group (TNG), companie controlată a omul de afaceri Dan Adamescu, iar în mai puțin de două săptămâni plătea către Astra Asigurări, controlată tot de Adamescu, suma de 4 milioane de euro! Marius Stan a prezentat, joi, copii ale acestor contracte de asigurare, despre care spune că reprezintă „o probă indubitabilă a jafului pe care acești ticăloși l-au făcut la acest club”.

Este vorba de șase polițe de asigurare, primele încheiate pe 17 septembrie 2012, la o săptămână de la preluarea clubului, ultimele pe 1 octombrie 2012. „Sunt semnate de Ciofoaia, omul lui Adamescu. Una este de 1 milion de euro, alta de 850.000 de euro, alta de 150.000 de euro. Mai este o poliță de 989.000 și încă una de 977.000, iar pentru ca suma să se rotunjească, să iasă 4 milioane, au mai făcut una de 34.000. Asigurări pentru tot lotul echipei. Aceste polițe pleacă cu număr unic de înregistrare din sistemul național al asigurărilor, este ca CNP-ul din cărțile de identitate. Ei bine, aceste serii sunt trecute cu creionul, cu pixul, frauda este evidentă. După aceste polițe de 4 milioane, au mai urmat în anul următor altele, de încă 1,5 milioane”, a declarat Marius Stan.

Cum s-a ajuns la datoria către ANAF

În urma unui control făcut de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pe o perioadă lungă de timp, în care clubul a fost condus de Marius Stan, s-a imputat clubului o datorie de aproximativ 5 milioane de euro. Fostul director general al FC Oțelul a spus că în club ar trebui să fie documente care să anuleze această datorie.

„Nu am fost inconștient, să acumulez datorii fără să mă bazez pe ceva. În momentul care am revenit la club, în 2005, și am încheiat convenții cu jucătorii, de la care a apărut această sumă de plată de 5 milioane de euro, am trimis modelul de convenție la toate entitățile, la casa de pensii, la sănătate, la șomaj. Am cerut punctul lor de vedere, să știm dacă în această formă juridică avem de plătit vreo taxă. Răspunsurile au venit negru pe alb, erau în contabilitate. Aceste documente erau toate în arhiva clubului. Cei din club au fost niște fraieri. Cu ele, în orice instanță, actul final al controlului făcut de ANAF ar fi rămas fără fond, s-ar fi câștigat fără nicio emoție”, a mai adăugat Marius Stan.

Dan Adamescu, patronul sub care Oțelul a intrat în insolvență și a retrogradat din Liga 1, este deja după gratii, el ispășind o condamnare de 4 ani și 4 luni dictată pentru că a dat mită unor judecători pentru ca aceștia să bage în insolvență niște societăți. Oțelul Galați este, de asemenea, în insolvență.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele