Cum arată echipa etapei a 5-a din Liga 1. FCSB nu are niciun reprezentant, în timp ce Dan Petrescu are doi jucători în „primul 11” creionat de LPF

Autor: Mihaela Măncilă Publicat: 13 Aug. 2019, 18:58 Actualizat: 13 Aug. 2019, 18:59 Fotbal Intern
Cum arată echipa etapei a 5-a din Liga 1. FCSB nu are niciun reprezentant, în timp ce Dan Petrescu are doi jucători în „primul 11” creionat de LPF

Etapa a cincea din noul sezon al Ligii 1 s-a încheiat luni, 12 august, cu remiza dintre FC Viitorul și FC Botoșani, scor 2-2. Acesta a fost singurul meci încheiat la egalitate din toate cele șapte întâniri din acestă rundă.

În urma rezultatelor și evoluțiilor jucătorilor din partidele din etapa a cincea, Liga Profesionistă de Fotbal a alcătuit cea mai bună echipă, iar titlul de cel mai bun antrenor al rundei i-a revenit tehnicianului echipei Sepsi Sfîntu Gheorghe, Csaba Laszlo, care a reușit să spargă gheața în acest sezon, scor 1-0, în deplasare, cu Universitatea Craiova, după ce până acum înregistrase patru egaluri la rând.

În „primul 11” creionat de LPF, FCSB nu are niciun jucător, în timp ce campioana României, CFR Cluj, este reprezentată de fundașul Andrei Mureșan și mijlocașul Adrian Păun.

Cum arată echipa etapei a cincea:

PORTAR
Bela Fejer (Sepsi OSK / 24 de ani / două jocuri) – A avut nu mai puțin de șase intervenții prin care a contribuit decisiv la victoria reușită de covăsneni în Bănie. Interesant, în trei dintre cele cinci runde din acest sezon, Sepsi a dat portarul etapei.

FUNDAȘI
Ricardinho Varzim (FC Voluntari / 25 de ani / 5 jocuri) – A dominat flancul drept, de unde au plecat cele mai multe dintre acțiunile ofensive inițiate de ilfoveni. În plus, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.
Bradley Diallo (Poli Iași / 29 de ani / 5 jocuri) – Puternicul fundaș al moldovenilor a făcut un joc fără greșeală în centrul defensivei. Cu siguranță, transferul său este un câștig pentru Poli.
Andrei Mureșan (CFR Cluj / 34 de ani / 5 jocuri, FOTO) – Este singurul integralist din lotul ardelenilor. Și-a coordonat excelent apărarea și în acest meci, ardelenii având a doua cea mai bună defensivă din campionat.
Mihai Velisar (Gaz Metan / 20 de ani / 4 jocuri) – A făcut excelent faza defensivă, iar urcările în atac au pus mari probleme adversarilor. A reușit prima pasă de gol în Casa Liga 1.

MIJLOCAȘI
Adrian Păun (CFR Cluj / 24 de ani / 4 jocuri) – Este jucătorul primelor cinci etape pentru CFR. A înscris din nou și a ajuns la două goluri și două pase decisive. De când a fost responsabilizat cu banderola de căpitan, forma sa a crescut vizibil.
Nicandro Breeveld (Poli Iași / 32 de ani / 3 jocuri) – A câștigat majoritatea duelurilor la centrul terenului, unde a tăiat multe dintre încercările adversarilor de a construi ofensiv. A și marcat primul său gol în tricoul studenților ieșeni.
Bogdan Barbu (Academica / 27 de ani / 5 jocuri) – A marcat un gol frumos, primul în CASA Liga 1, apoi a contribuit decisiv la ultima reușită a ilfovenilor. A strâns deja trei pase de gol, fiind lider în campionat la acest capitol.
Ovidiu Horșia (Poli Iași / 18 ani / 5 jocuri) – Evoluțiile tânărului mijlocaș din acest start de sezon au surprins plăcut pe mulți microbiști. A fost desemnat pentru a doua oară jucătorul meciului!

ATACANȚI
Stefan Ashkovski (FC Botoșani / 27 de ani / 5 jocuri) – A marcat și a contribuit la al cincilea meci fără înfrângere bifat de moldoveni. Macedoneanul se înscrie pe lista celor mai bune transferuri din această vară.
Sergiu Buș (Gaz Metan / 26 ani / 5 jocuri) – A marcat singurul gol al meciului. A fost a treia reușită din acest sezon și 23-a în 86 de partide disputate în principala competiție internă din România.

ANTRENORUL ETAPEI
Csaba Laszlo (Sepsi OSK / 55 de ani) – A spart gheața la Craiova. Tactica sa i-a adus lui Sepsi prima victorie din acest sezon după patru remize consecutive.

Autor: Mihaela Măncilă Publicat: 13 Aug. 2019, 18:58 Actualizat: 13 Aug. 2019, 18:59 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
TOP 50 - Gafe vestimentare ale vedetelor din România. Și-au arătat intimitățile din greșeală
TOP 50 - Gafe vestimentare ale vedetelor din România. Și-au arătat intimitățile din greșeală
El este bărbatul din Dolj care şi-a ars de vie vecina pentru că ar fi vrăjitoare. Ce le-a spus anchetatorilor VIDEO
El este bărbatul din Dolj care şi-a ars de vie vecina pentru că ar fi vrăjitoare. Ce le-a spus anchetatorilor VIDEO
Din pacate, razboiul a inceput! Trei rachete au fost trase deja asupra ARMATEI
Din pacate, razboiul a inceput! Trei rachete au fost trase deja asupra ARMATEI
VIDEO. Momentul emoţionant în care un bebeluş surd de doar 4 luni aude pentru prima oară vocea mamei
VIDEO. Momentul emoţionant în care un bebeluş surd de doar 4 luni aude pentru prima oară vocea mamei
Seicii MILIARDARI de la PSG mai iau o echipa ISTORICA din Europa! Planul prin care vor sa SPARGA topurile in Premier League
Seicii MILIARDARI de la PSG mai iau o echipa ISTORICA din Europa! Planul prin care vor sa SPARGA topurile in Premier League
Cum fac amor sârboaicele. Orice bărbat înnebunește! Practica sexuală care șochează!
Cum fac amor sârboaicele. Orice bărbat înnebunește! Practica sexuală care șochează!
A luat LA TEST un Audi de peste 70.000 de euro și l-a făcut DAUNĂ TOTALĂ. Cine se afla la volan?
A luat LA TEST un Audi de peste 70.000 de euro și l-a făcut DAUNĂ TOTALĂ. Cine se afla la volan?
Ai o zi proastă? Uită-te la acest video! Cum poţi să te faci de râs într-o secundă
Ai o zi proastă? Uită-te la acest video! Cum poţi să te faci de râs într-o secundă
Veste TRISTĂ: Încă un mare actor a MURIT. DOLIU în lumea artistică. Era unul dintre cei mai îndrăgiţi
Veste TRISTĂ: Încă un mare actor a MURIT. DOLIU în lumea artistică. Era unul dintre cei mai îndrăgiţi
Este SUPERBA Scarlett Johansson călătoare în TIMP? IMAGINILE care au provocat controverse puternice
Este SUPERBA Scarlett Johansson călătoare în TIMP? IMAGINILE care au provocat controverse puternice
ULTIMĂ ORĂ: Dacă aveţi permis normal de categoria B veţi putea conduce ÎNCĂ o categorie de vehicule
ULTIMĂ ORĂ: Dacă aveţi permis normal de categoria B veţi putea conduce ÎNCĂ o categorie de vehicule
Partida de amor fatală! Au urmat
Partida de amor fatală! Au urmat "orgii, filme porno". Incredibil prin câte a trecut tânăra
Experții vorbesc despre o catastrofă inevitabilă. Omenirea este în pericol
Experții vorbesc despre o catastrofă inevitabilă. Omenirea este în pericol
Scene șocante în București! Ce a făcut șoferul unui BMW după ce l-a urmărit Poliția
Scene șocante în București! Ce a făcut șoferul unui BMW după ce l-a urmărit Poliția
Ce se întâmplă în corpul unui bărbat când are orgasm
Ce se întâmplă în corpul unui bărbat când are orgasm
Doliu URIAS! O lume intrega e in stare de SOC! S-a STINS...
Doliu URIAS! O lume intrega e in stare de SOC! S-a STINS...
"Regina Marii Britanii a murit în această dimineaţă, a suferit un atac de cord". Mesajul distribuit ca o glumă care ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
Ludovic Orban a eliberat din funcţia de consilier de stat o fină a lui Liviu Dragnea
Ludovic Orban a eliberat din funcţia de consilier de stat o fină a lui Liviu Dragnea
Carmen Harra, anunţ-şoc după ce „a dat” preşedintele României: „E mai aproape decât credeam! Va fi măcel!”
Carmen Harra, anunţ-şoc după ce „a dat” preşedintele României: „E mai aproape decât credeam! Va fi măcel!”
Veste uriașă pentru pensionari! Pot primi 650 de lei pe lună, pe lângă pensie
Veste uriașă pentru pensionari! Pot primi 650 de lei pe lună, pe lângă pensie
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile estetice
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile ...
SOC! A fost surprins de mana cu o alta femeie, iar acum a facut primele declaratii! Mesajul public catre sotia sa a facut inconjurul internetului
SOC! A fost surprins de mana cu o alta femeie, iar acum a facut primele declaratii! Mesajul public catre sotia sa a facut ...
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Aceste MAJORETE dansau în pauza unui meci. Ce se întâmplă în timp ce ele sunt pe teren a UIMIT pe toată lumea - VIDEO
Aceste MAJORETE dansau în pauza unui meci. Ce se întâmplă în timp ce ele sunt pe teren a UIMIT pe toată lumea - VIDEO
FOTO. Mirela Vaida, s-a lăsat pozată GOALĂ COMPLET, în cadă! Cele mai îndrăzneţe imagini cu ea
FOTO. Mirela Vaida, s-a lăsat pozată GOALĂ COMPLET, în cadă! Cele mai îndrăzneţe imagini cu ea
Cum arată actrița Maria Dinulescu la 38 de ani! Fosta iubită a lui Codin Maticiuc e de nerecunoscut. Ce s-a ales de ea. Transformarea e DRAMATICĂ
Cum arată actrița Maria Dinulescu la 38 de ani! Fosta iubită a lui Codin Maticiuc e de nerecunoscut. Ce s-a ales de ea. ...
Mercur în Săgetător! Vin ZILE GRELE pentru 3 zodii
Mercur în Săgetător! Vin ZILE GRELE pentru 3 zodii
Horoscop Zodia Pești 9 Decembrie 2019
Horoscop Zodia Pești 9 Decembrie 2019
Cel mai bun partener sexual în funcţie de zodie
Cel mai bun partener sexual în funcţie de zodie