Craiova și-a găsit antrenori! „Ne-am înțeles” Cine va conduce echipa de pe banca tehnică: modelul Cârțu – Săndoi revine în Oltenia

Redactor:
Andrei Pal
Craiova și-a găsit antrenori!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Schumacher (43 de ani) s-a înțeles cu U Craiova și va prelua banca tehnică a echipei din Bănie, din vară, dar nu va fi singur. Fostul antrenor al Rapidului va face cuplu cu Corneliu Papură, actualul antrenor al oltenilor, pe modelul Cârțu – Săndoi, de acum câteva sezoane. Schumacher era liber de contract, după ce a plecat de la Rapid.

„Am discutat cu Papură, suntem prieteni, am fost colegi, ne-am înțeles. Vom fi colaboratori, el va lua decizia finală. Facem tot ce putem să ducem echipa pe primul loc”, a spus Constantin Schumacher, luni seara, pentru ProSport.

Schumacher a fost antrenorul cu care Rapidul a promovat din Liga 4 în Liga 3. Giuleștenii au început și actualul sezon cu Schumacher pe bancă, dar locul său a fost luat, între timp, de Daniel Pancu. Papură și Schumacher au fost colegi în China, în urmă cu mai bine de 10 ani, în 2006.

Constantin Schumacher le-a mai pregătit în cariera de antrenor pe Juventus București, Râmnicu Vâlcea, Oțelul Galați, SCM Pitești, Petrolul Ploiești, Rapid și Atletic Bradu.

Craiova a mai avut și în trecutul apropiat un cuplu de antrenori, Sorin Cârțu și Emil Săndoi, din 2014 până la jumătatea lui 2015. Pentu o bună perioadă, oltenii n-au pierdut cu Săndoi și Cârțu pe bancă.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele