Patronul clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a explicat că este foarte greu să se ajungă la un acord cu acționarul grupării Rapid, George Copos, după ce a încercat să negocieze cu acesta cumpărarea jucătorului rapidist Ionuț Stancu.
"Din păcate în vară nu am ajuns la un acord cu Rapid pentru Stancu pentru că ei de fiecare dată vor să intre la negocieri, după care forțează lucrurile dincolo de limita suportabilă. Financiar vorbind, e greu să te înțelegi cu ei. Noi am reușit din acest punct de vedere și poate a fost unul dintre succesele pe care le-am avut în plan financiar, pentru că niciodată nu am trecut dincolo de anumite limite nici ca investiții și nici la salarii ale jucătorilor, dar nici nu am rămas vreodată restanțieri față de ceea ce am promis. Dar cu domnul Copos e întotdeauna greu să negociezi pentru că e un om dificil. Chiar dacă promite la un moment dat, într-o anumită direcție, promite și altora. Nu e vorba numai de mine, sunt și alții implicați și se știe care e stilul dumnealui", a spus Condescu conform Mediafax.