Clubul din Liga 1 care îşi tratează diferit adversarii în noul sezon! Preţul biletelor a fost stabilit în funcţie de echipele pe care le întâlneşte, din play-off sau din play-out. Cât costă abonamentele

17 iun 2019 3457 afişări Liga 1
Clubul din Liga 1 care îşi tratează diferit adversarii în noul sezon! Preţul biletelor a fost stabilit în funcţie de echipele pe care le întâlneşte, din play-off sau din play-out. Cât costă abonamentele

Începând de miercuri, FC Botoşani va pune în vânzare abonamentele pentru sezonul competiţional 2019/2020 al Ligii 1 Betano. Preţul abonamentelor porneşte de la 180 lei la peluze şi ajunge până la 540 lei.

Până pe data de 26 iunie, suporterii care au avut abonamente în sezoanele trecute au posibilitatea să aleagă dacă îşi păstrează locurile sau doresc altele. Aceştia îşi pot ridica noile carduri de la sediul clubului, din incinta Stadionului Municipal, în intervalul orar 9.00 - 17.00.

Cât priveşte biletele pentru sezonul viitor, la un meci contra unei formaţii care a evoluat în play-off un bilet va costa 40 Ron la tribună şi 25 Ron la peluză. Pentru meciurile cu echipele din play-out, un ticket de acces la tribună va costa 20 Ron, iar la peluză 15 Ron.

”Toată strategia este la Cătălin Anton. I-am dat toată puterea asta. Eu sunt un pic mai mămos, mai socialist. El spune: vrei bilete ieftine, publicitate ieftină şi bani la buget nu sunt. Nu vreau să mă mai bag aici. Sunt tot felul de acţiuni pe care trebuie să le facem. Lumea nu vede aşa. Vrem să ajutăm fotbalul. Mă deranjează când văd câte un neisprăvit care spune: câştigi bani în fotbal, ai vândut. Nu mai pot să mă abţin. Nu mai eu ştiu cam ce eforturi colosale fac. Nimeni nu mai aduce bani de acasă. Dau la un sărac, dau la biserică, la un copil la olimpiadă. Anton ţine o matematică bine aici”, a spus Valeriu Iftime.

Preţurile abonamentelor sunt:

Peluza Nord – 180 lei
Peluza Sud – 180 lei
Tribuna I, sector A şi C – 300lei
Tribuna I, sector B (acoperit) – 540 lei
Tribuna II, sector A şi C – 300 lei
Tribuna II, sector B – 350 lei

Iftime insistă pentru galerie: ”Îi reproşez lui Cătălin Anton că nu este în stare cu echipa lui de marketing să propună o galerie”

Din sezonul următor, FC Botoşani ar putea avea din nou galerie la meciurile de pe teren propriu. Patronul Valeriu Iftime i-a cerut preşedintelui Cătălin Anton să rezolve această problemă.

Iftime a recunoscut că, în trecut, galeria FC Botoşani a fost plătită de către oficialii clubului, iar la un moment dat câţiva ultraşi au fost interzişi, iar ceilalţi au refuzat să mai vină la meciuri.

”Galeria a fost foarte multă vreme plătită. Vreo şase-şapte au nişte interdicţii, că au fost nişte lucruri petrecute pe acolo. S-au rupt în două. Eu, personal, spun că este o mare greşeală şi îi reproşez lui Cătălin Anton că nu este în stare cu echipa lui de marketing să propună o galerie. Trebuie muncit aici”, a spus Valeriu Iftime care a adăugat: ”Avem formidabilă nevoie unii de alţii. Oamenii au nevoie de fotbal, de spectacol sportiv iar fotbalul are nevoie de spectatori. În lumea civilizată nu există meci de fotbal cu stadionul gol. Acolo trebuie să ajungem. Trebuie să lăsăm fiecare de la noi. Trebuie să facem un spectacol sportiv cât mai bun iar oamenii să vină uşor, uşor”.

Cinci meciuri amicale în Austria

În altă ordine de idei, FC Botoşani va juca cinci partide de pregătire în cantonamentul din Austria, printre adversari fiind bulgarii de la Ludogorets şi ucrainenii de la Dinamo Kiev. Primul meci amical va fi pe 25 iunie, la patru zile de la startul cantonamentului.

Programul meciurilor de pregătire:

25.06.2019: FC Botoşani - SC Schwaz, locaţie Scawaz, orele 18.30
27.06.2019: FC Botoşani - Ludogerets, locaţie Area Woergl, orele 18.00
30.06.2019: FC Botoşani - FK Jablonec, locaţie Area Woergl, orele 18.00
02.07.2019: FC Botoşani - FK Pribram, locaţie Area Kirchbichl, orele 18.00
04.07.2019: FC Botoşani - Dinamo Kiev, locaţie Area Innsbruck, orele 18.00

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.