Melinte, cel mai bun stelist din lotul Chiajnei. Concordia – Steaua 1-4. Roș-albaștrii rămân lideri, cu trei puncte avans. VIDEO REZUMAT

  • Publicat:
  • Actualizat:

  • Steaua a învins cu 4-1 Concordia la finalul unei partide în care fundașii gazdelor, în frunte cu Melinte, au făcut tot posibilul ca elevii lui Reghecampf să nu întâmpine mari probleme

Chiajna o iubește pe Steaua! Asta e clar, au demonstrat-o și de Valentine”s Day când au luat 4-0 în Ghencea, dar și de Dragobete, în seara asta, când au elevii lui Chirilă au făcut figurație în fața campioanei.  Supărările legate de insinuările de blat nu pot fi eliminate cu prestații lamentabile, așa că Ionuț Chirilă trebuie să se hotărască: ori e „prieten” cu Steaua lui Reghecampf, ori antrenează unii dintre cei mai slabi fundași centrali care au trecut vreodată prin Liga I. Iar dacă nu are „chiloții în vine”, așa cum acuza primarul Chiajnei, atunci Cristian Melinte e fotbalist de eșalonul trei, cu pretenții de evitarea retrogradării.

Melinte, cel mai bun stelist al primei reprize
Fundașul Chiajnei a făcut  o primă repriză execrabilă și pe acest fond Steaua a rezolvat rapid meciul. Chipciu a deschis scorul în minutul 6, apoi Sânmărtean a majorat din penalty, în condițiile în care apărarea gazdelor cu Melinte în frunte a părut să facă tot ce i-a stat în puteri să-i lase pe steliști în poziții favorabile. Din nou: „prieteni” sau fotbaliști slabi? Probabil că și una și alta, pentru că gazdele au avut capacitatea „tehnico-tactică” să se asigure că Tătărușanu nu este derajnat de baloane care se pot transforma în gol, în timp ce asistau la șarjele ofensive ale Stelei.

Când Melinte nu mai dă „randament”, intervine Râmniceanu
Meciul ușor avut de Steaua i-a permis lui Reghe să îi scoată la pauză pe marcatori, pasibili de suspendare cu Dinamo în cazul în care luau „galben”, și să-i bage pe Keșeru și pe Piovaccari. Fundașii ilfovenilor și-au mai făcut treaba încă o dată, au făcut un fault la marginea careului, iar Stanciu a înscris din lovitură liberă într-o poartă în care Râmniceanu s-a plasat cum a putut el mai prost. Melinte și-a desăvârșit opera în minutul 81, atunci când l-a escortat pe Piovaccari în drumul italianului către 4-0. Nu a fost 5-0 pentru că Râmniceanu a scos un penalty slab executat de Stanciu., ci 4-1 după golul cu capul marcat de Papasterianos. Un început excelent de 2014 pentru Steaua, grație ajutorului primit de la Chiajna, dar continuarea se anunță mai dificilă. Nu de alta, însă Dinamo, chiar și bătută acasă de Viitorul, nu are cum să joace mai slab decât Concordia nici cu 11 de Cioinac pe teren.


„Sunt extrem de supărat de prestația lui Melinte. M-a dezamăgit. O să analizez fazele, dar am înțeles că el a greșit în mai multe situații, inclusiv la primul gol al Stelei”, Ionuț Chirilă, antrenor Concordia Chiajna.

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei Chiajna – Steaua 1-4

CHIAJNA – STEAUA 1-4 (0-2)
Au marcat: Papasterianos 90+3 / Chipciu 4, Sânmărtean 16, Stanciu 50m Piovaccari 82

Concordia: Râmniceanu – Dima, Leca, Melinte, Savin – Papasterianos, Pencea – Onduku, Purece, Coșereanu – Wellington

Steaua: Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Pintilii, Prepeliță – Ad. Popa, Stanciu, Sânmărtean – Chipciu

La stadion a fost reporterul ProSport, Cristian Scutariu (@CristiScutariu), care a transmis cele mai importante informații care nu s-au văzut pe camerele de luat vederi.


21:18 GOOL Chiajna! Papasterianos înscrie golul de onoare pentru ilfoveni în utimul minut. Imediat după gol, arbitrul partidei fluieră finalul meciului


21:15 Scene de curtea școlii. Szukala a ieșit de pe teren în timpul meciului, iar Reghecampf a trimis un maseur să îl aducă înapoi pe fundașul Stelei


21:14 Stanciu ratează penalty-ul!


21:13 Piovaccari obține un penalty după un fault al lui Savin la vârful roș-albaștrilor


21:12 Parcă și lui Reghecampf i se pare ceva că e ceva ciudat la meciul ăsta


21:06 GOOOL Steaua! Piovaccari înscrie după ce l-a avut companion pe tot drumul către poarta adversă pe Melinte, fundașul care nu a deranjat niciun jucător al Stelei în această seară


20: 59 Pe un fond de plictiseală teribilă, Gardoș face un fault la mijlocul terenului și primește cartonașul galben. Fundașul va juca, totuși, cu Dinamo, pe 1 martie


20:44 Probleme pe banda stângă a Stelei. Nu că ar ataca ilfovenii…


20:35 GOOOL Steaua! Stanciu înscrie dintr-o lovitură liberă la care portarul Râmniceanu a fost foarte atent să acopere un singur colț al porții. 


20:31 Chipciu și Sânmărtean au ieșit. Piovaccari și Keșeru intră în locul lor. 


20:29 Steaua pregătește o schimbare



Foto: Răzvan Lupică


20:15 Pauză la Chiajna


20:13 Comentatorii DolceSport își pierd răbdarea cu greșelile din apărarea Chiajnei. Nu că ar spune că e ceva în neregulă, dar Emil Grădinescu și Cosmin Băleanu au văzut mii de meciuri de fotbal și își dau seama când un jucător „nu e în formă” 

„Melinte confundă tricourile albe ale coechipierilor cu cele roș-albastre ale adversarilor„, Cosmin Băleanu

„De câte ori mingea este la fundașii centrali ai Chiajnei, poarta lor este în pericol”, Emil Grădinescu


20:09 Melinte face meciul vieții. Fundașul Concordiei este depășit ușor de absolut toți jucătorii Stelei, fiind probabil cel mai periculos pentru poarta lui Râmniceanu


20:04 Jucătorii Stelei sunt atât de conectați la meci, încât adversarii lor sunt ultimul lucru la care se gândesc în aceste momente


19:58 Pe fotbaliștii lui Chirilă îi încurcă rău mingea. În ultimele cinci minute, fundașii ilfoveni au degajat de cel puțin cinci ori în tribună, deși nu erau presați de advesari


19:56 Jucătorii Chiajnei primesc indicații chiar și de la suporteri


19:50 Adi Popa trece pe lângă 3-0, șutul său fiind respins cu mâna de Râmniceanu. Meciul îl duce cu gândul pe Mircea Minea, primarul Chiajnei, la un alt meci cu pantalonii în vine. „Data trecută când am pierdut, jucătorii au spus că Steaua e cea mai bună. Ce să mai zic?! Și-au dat chiloții jos!”, era declarația acestuia înainte de meci.


19:44 GOOOL Steaua! Sârmărtean transformă un penalty obținut de Stanciu


19:41 Chipciu nu a estimat cum trebuie temperatura de afară și la doar 12 minute de la începutul meciului, a înlocuit tricoul cu mânecă scurtă cu mânecă lungă 


19:36 Minutul 6, gol Chipciu, galeria Stelei are treaba tot cu Dinamo #chiajna #steaua


19:35 GOOOOL Steaua! Chipciu deschide scorul cu un lob peste Râmniceanu. Faza a fost creată de Prepeliță


19:28 Incepe meciul #chiajna #steaua pic.twitter.com/iDC8JGFKWU


19:18 Foaia de joc la Concordia Chiajna – Steaua


19:10 Mircea Minea, primarul din Chiajna, beneficiază de un moment de celebritate, în direct la Sport.ro și susține că Național Arena tocmai a fost detronat: „La Chiajna este cel mai bun stadion din țară”


19:05 Un suporter al Concordiei a încetat din viață la stadionul din Chiajna în urma unui stop cardio-respirator. Ambulanță a intervenit la timp, dar nu a putut să îl salveze, conform Sport.ro


19:00 Jucătorii lui Laurențiu Reghecampf au ieșit la încălzire. Gazonul pare să fie cea mai mare problemă a roș-albaștrilor în această seară


18:40 Concordia: Râmniceanu – Dima, Leca, Melinte, Savin – Papasterianos, Pencea – Onduku, Purece, Coșereanu – Wellington

Steaua: Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Pintilii, Prepeliță – Ad. Popa, Stanciu, Sânmărtean – Chipciu


18:36 Un scurt remember. În urmă cu nouă ani, steliștii se pregăteau de una dintre cele mai mari bucurii de după Revoluție


18:35 Cum arată stadionul din Chiajna cu doar o oră înaintea meciului


18:30 Pârvulescu, rezervă în această seară, se relaxează înaintea meciului


18:08 Jucătorii campioanei nu au stat foarte mult la inspecția terenului din cauza frigului de afară


17:45 Suprafața de joc sigur îi aduce aminte lui Reghecampf de una dintre puținele sale selecții la echipa națională, 2-5 cu Danemarca


17:42 Gazonul se prezintă oribil la stadionul din Chiajna. Sunt porțiuni uriașe în care gazonul lipsește cu desvârșire, fiind înlocuit cu nisip.


17:13 Începem LIVE BLOGUL la Concordia Chiajna – Steaua. La stadion este reporterul ProSport, Cristian Scutariu, care va transmite cele mai importante informații care nu se văd pe camerele de luat vederi. 


Echipe probabile


Szukala, Stanciu, Chipciu, Sânmărtean și Kapetanos, la un „galben” de suspendare cu Dinamo

În urma acumulării cartonașelor galbene din cele 19 etape jucate în Liga I până în acest moment, mai mulți steliști se găsesc aproape de o suspendare automată. Cel mai mare pericol pentru Laurențiu Reghecampf îl constituie vulnerabilitatea liniei de mijloc, în condițiile în care Alexandru Chipciu, Lucian Sânmărtean și Nicușor Stanciu vor lipsi din partida cu Dinamo dacă încasează un cartonaș galben cu Concordia, la Chiajna. O problemă poate apărea și în apărare, acolo unde Lukasz Szukala are trei cartonașe galbene în acest sezon, iar o eventuală suspendare a sa ar provoca mișcări în defensivă. Varela i-ar ține locul în centrul defensivei, urmând ca Reghecampf să aleagă fundașul dreapta pentru meciul cu Dinamo dintre Râpă, Georgievski și Gabi Matei. Alt jucător aflat la limita suspendării este atacantul Pantelis Kapetanos, însă grecul nu face parte dintre titularii Stelei, pe postul său fiind preferat Federico Piovaccari.

„În Ghencea am fost catastrofe. Dacă se va întâmpla la fel se lasă cu destituiri”

Situația este dificilă și în tabăra gazdelor înainte de Concordia – Steaua. După prestația lamentabilă a ilfovenilor pe Ghencea, patronul echipei a luat atitudine și a transmis un ultimatum. „Jucătorii Chiajnei au fost de nerecunoscut în Ghencea, am fost niște catastrofe. Ne-am dus ca găina la tăiere. Dacă se va întâmpla la fel și luni, se lasă cu destituiri și în cadrul lotului, dar și în staff-ul tehnic. Credeți că eu tolerez prostiile astea? Niciodată, asta le-am transmis și lor„, a spus Mircea Minea pentru DigiSport.

Chiajna – Steaua: cote pariuri

Chiajna – Steaua este o partidă dezechilibrată în viziunea bookmakerilor. Casele de pariuri oferă cote între 8.40 (la Betfair) și 5.75 (la bet-at-home) pentru o victorie a gazdelor, în timp ce Steaua are cote între 1.42 (la Unibet) și 1.48 (la Betfair). Repetarea scorului din tur, 4-0 pentru Steaua, este creditată cu cota 126.00 la Sportingbet.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen