CFR pregătește transferuri de răsunet. Oficialii au recunoscut: „Există discuții în momentul de față”

Redactor:
Andru Nenciu
CFR pregătește transferuri de răsunet. Oficialii au recunoscut:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj se pregătește de Liga Campionilor cu transferuri spectaculoase. Daniel Stanciu a promis că ardelenii urmăresc și negociază aducerea mai multor jucători. Discuțiile au loc zilnic, iar în perioada următoare vor fi semnate noi contracte, urmând ca ulterior să se facă și anunțurile oficiale.

Deși nu a dat numele jucătorilor sau campionatele din care provin, Stanciu a afirmat că fotbaliștii au reale calități și pot intra chiar în primul „11”. „Căutăm jucători, nu am închis perioada de transferuri și ne vom întări lotul în perioada următoare, care să facă diferența. De când am venit la CFR am vorbit de această ”reparație” din cupele europene. Avem mulți jucători cu care discutăm, vrem să îi transferăm pe toți. Nu pot să dau nume, suntem în negocieri, nu e ok să vorbim despre asta. Din oră în oră se pot schimba datele problemei„, a declarat Stanciu la Digi Sport. Oficialul clujenilor a mărturisit că principalul obiectiv este Liga Campionilor, iar campionatul este pe planul secund.

Obiectivul nostru este calificarea într-o grupă europeană, de aceea s-au făcut eforturi pentru a-l readuce pe Dan Petrescu. Voiam să pregătim cum se cuvine acest sezon. Petrescu e garantul acestui obiectiv. Ne dorim și al treilea titlu consecutiv, dar în acest moment campionatul e pe planul doi. Ne  gândim la dublele din Liga Campionilor”.

CFR Cluj și-a aflat marți adversara din primul tur al Ligii Campionilor, Astana, iar miercuri s-a tras la sorți posibilul adversar din turul secund al preliminariilor. Dacă vor trece de echipa din Kazakhstan, românii vor evolua împotriva lui Maccabi Tel Aviv, din Israel.

Maccabi era cea mai puternică adversară pe care o putea întâlni campioana României. Era prima în urna capilor de serie, astfel că echipa pregătită de Dan Petrescu poate avea parte de încă o „dublă” dificilă. Maccabi Tel Aviv, formația condusă de fostul antrenor de la PAOK, sârbul Vladimir Ivic, are puțini jucători străini în lot, printre care un fundaș împrumutat de la Bilbao, Enric Saborit. Una dintre vedetele echipei este atacantul care are și cetățenie română, Itay Shechter, cu 27 de partide în naționala Israelului. De altfel, Maccabi are 5 internaționali israelieni în lot.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele