Campionii de la Sevilla cer clubului Steaua să ia atitudine în cazul jignirilor din The Guardian. „Trebuie să solicite scuze”. Explicațiile date pe Twitter de jurnaliștii care au propus „un penis pe tricoul Stelei”

Redactor:
Florin Marian
Campionii de la Sevilla cer clubului Steaua să ia atitudine în cazul jignirilor din The Guardian.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Generația Steaua ”86 răspunde jignirilor aduse de jurnaliștii de la The Guardian, în timpul emisiunii Football Weekly, prezentată de renumitul moderator James Richardson, și cere clubului Steaua să solicite public scuze din partea britanicilor

Pe 11 decembrie, jurnalistul Gregg Bakowski de la The Guardian comenta situația pierderii siglei, a culorilor și a palmaresului clubului Steaua: „Pot pune o poză uriașă cu un penis pe tricou”. Colegii de emisiune James Richardson, Barry Glendinning și Iain McIntosh au râs copios pe seama propunerii.

DIALOGUL COMPLET PE TEMA SIGLEI CLUBULUI STEAUA

James Richardson: E interesant, nu? Ce părere aveți?
Iain McIntosh : Nu-mi prea pasă.

James Richardson: E Steaua București! Dacă nu își iau numele și sigla, cum o să-și spună?
Iain McIntosh: Dacă cineva reușește să-i producă necazuri lui Becali, pentru mine e o persoană bună. (N.red. – Becali) E un personaj dezgustător.

James Richardson: Dar cum rămâne cu fanii? Nu te gândești la ei nicio secundă.
Iain McIntosh (se preface afectat): Ai dreptate, ai dreptate. Îmi pare rău. Nu era o prioritate pentru mine. Sper ca fiecare să capete ce dorește din povestea asta.

James Richardson: E o posibilitate incitantă de a alege un nou nume și culori.
Gregg Bakowski: Și un simbol
Iain McIntosh: Un simbol, da.

Bakowski: Fanii nu trebuie să-i spună Steaua. Să înceteze să-i mai spună așa…  Pot pune o poză uriașă cu un penis pe tricou (Hohote de râs în studio)
Richardson: La asta nu m-am așteptat! Cum ar fi?

McIntosh: Becali este înspăimântător atunci când vine vorba de penisuri.
Richardson: De ce este așa?

McIntosh: Nu-i place ca două persoane cu penis să fie împreună. Este foarte împotrivă. E o exclusivitate cu penisuri.
Richardson: Serios? Mă întreb de ce se simte amenințat…

McIntosh: Cine știe!? Cine ar putea să speculeze?! (hohote de râs teribile în studio)
Richardson: Hmmmm.

ASCULTĂ‚ AICI MOMENTUL PROPUNERII JIGNITOARE

Bumbescu: „Niște nesimțiți!”

ProSport a discutat cu fotbaliștii care au câștigat Cupa Campionilor în 1986. Cei mai mulți cer clubului Steaua să ia o poziție oficială și să solicite publicației The Guardian și jurnaliștilor care au realizat emisiunea Football Weekly să-și ceară public scuze.

Adrian Bumbescu a rămas surprins când a auzit de batjocura jurnaliștilor britanici. „Foarte urât ce au făcut!E un gest mai mult decât deplasat. Ei uită că în afară de câteva echipe de top din Anglia, cu echipa lor națională sunt la pământ și nu mai au de ani buni rezultate. Dacă România ar juca acum cu Anglia, sunt convins că i-am bate! Niște nesimțiți! Dacă noi făceam asta, imediat cred că eram dați în judecată. Dar ei și-au zis probabil că nu se întâmplă nimic dacă mai râd puțin de români”, a declarat Adrian Bumbescu. Fostul câștigător al Cupei Campionilor cu Steaua e de părere că șefii actualului club de fotbal din Ghencea ar trebui „să-i dea în judecată pe cei doi care s-au exprimat atât de jignitor sau măcar să-i determine să-și ceară scuze. Nu se poate așa ceva! Ei se cred superiori românilor”.  

Colegul său din apărare, Ștefan Iovan, a declarat: „Nu ai voie să faci asemenea glume pe seama unui club cu o istorie atât de mare. Nimeni nu are voie să denigreze Steaua. Clubul trebuie să le ceară ziaristului și ziarului să-și ceară scuze”.

Aflat în Qatar, cu două ore înainte de meciul Lakhwiya – Al Khor , Ladislau Boloni nu a vrut să comenteze foarte mult pe seama jignirii adusă de jurnaliștii britanici: „Cred că m-aș coborî la nivelul lor dacă aș comenta prostiile spuse. Sunt însă convins că Steaua trebuie să solicite explicații indiferent de conflictul cu Armata”. Marius Lăcătuș a fost mai rezervat: „Vă miră faptul că ne jignesc? Ba francezii, ba englezii, pe rând râd de noi, de români în general. Ca stelist, mă simt jignit de ceea ce au spus, dar nu i-aș băga în seamă, nu mă interesează prea mult persoanele lor. Cred că îi băgați prea mult în seamă dacă dați amploare acestor jigniri pe care ei le-au adus. Nu știu cum vor reacționa cei de la club, probabil că vor avea o reacție”.

„Nu e nimic nou. S-a întâmplat și la emisiunile din Franța. De 20 de ani, ne calcă toți pe cap în străinătate și noi tăcem. Nu se va schimba nimic, ei ne vor jigni în continuare și noi ne vom ține gura”
Helmut Duckadam

Gabi Balint consideră că jignirile la adresa Stelei au o cauză clară: lipsa de viziune a conducerii clubului. „Dacă stau să-i bag în seamă pe jurnaliștii britanici ar trebui să fiu și eu golan și nu vreau. Suntem în perioada Crăciunului, nu e momentul. E deranjat, însă încerc să las lucrurile care mă deranjează să treacă pe lângă mine. Ce poți să faci? Acum toată lumea face bancuri pe seama siglei Stelei, s-a ajuns într-o situație neplăcută pentru gustul meu. Toate pleacă de la omul care nu conduce cum trebuie. Din cauza asta se fac și bancurile”.

Întrebat dacă Steaua trebuie să ia atitudine, Balint a răspuns cu o glumă amară: „Care Steaua? Ministerul sau clubul lui Becali?”.

Pe lângă legendele Stelei, jurnaliștii britanici sunt condamnați și de suporteri pe rețelele de socializare. Lui Gregg Bakowski, Barry Glendenning și Iain MacIntosh, invitații emisiunii Football Weekly din 11 decembrie, le-a fost semnalat faptul că glumele despre schimbarea stemei Stelei cu un penis au fost prezentate pe larg de ProSport de către un utilizator din România. Iar aceștia au continuat să discute pe un ton relaxat pe Twitter, atât între ei, cât și cu alți utilizatori români. Glendenning, aflat în centrul atenției și în luna mai, atunci când a scris despre Napoli că este o echipă dintr-un oraș care e centru al Mafiei italiene, a comentat sec: „Din experiența mea, atunci când am supărat fără să vreau orașul Napoli, acest scandal a durat doar două zile„, considerând că și comentariile cu privire la Steaua sunt la fel de neimportante.

Imediat, Bakowski și MacIntosh – bombardați de fanii Stelei pe Twitter cu zeci de mesaje dintre care multe ofensatoare – au intrat în discuție, argumentându-și poziția printr-o glumă la adresa lui George Becali, patronul Stelei, un „homofob notoriu„, nu o insultă la „adresa clubului”. „E o neînțelegere fundamentală a ceea ce s-a spus„, a comentat MacIntosh, iar Bakowski a replicat că „nu a crezut nimeni că am propus în mod serios înlocuirea stemei cu un penis, era doar o glumă la adresa lui Becali”

Mai mult, MacIntosh chiar s-a delimitat de vorbele spuse în emisiunea Football Weekly, scriind pe Twitter că „altcineva a spus asta. Eu chiar am spus că nu poți pune un penis pe stemă, întrucât lui Becali nu o să îi placă”. În aceeași conversație, MacIntosh a continuat: „Chiar dacă veți găsi persoana responsabilă, de ce să îl abuzați cu mesaje? A glumit doar, lumea continuă în același ritm”.

ProSport a solicitat oficial un punct de vedere publicației The Guardian și așteaptă răspunsul. Declarațiile fotbaliștilor campioni au Europei în 1986 vor fi traduse și trimise prin email jurnaliștilor prezenți în emisiunea moderată de James Richardson.

Cine e James Richardson
James Richardson a devenit cunoscut după ce a prezentat cunoscuta emisiune Football Italia de pe canalul Channel 4, între 1992 și 2002. Jurnalistul intervia jucători și antrenori din Serie A în mod regulat, profitând de faptul că vorbește limba italiană la perfecție. Scrie pentru FourFourTwo și The Guardian, iar vocea lui poate fi auzită pe comentariul jocului ProEvolution Soccer. Prezintă emisiunea Sunday Night Football de la BT Sports, iar în 2011 a fost votat de cititorii FHM „cea mai importantă autoritate în fotbal din Marea Britanie”.

Cine e Gregg Bakowski

Editor la The Guardian, este prezentat pe site în două fraze: „A avut cândva rolul de a-l ține pe Damien Duff într-un meci împotriva naționalei sub 15 a Irlandei. L-a făcut pe Duff să fie atât de bun încât a fost transferat imediat de Blackburn Rovers”. Bakowski și-a schimbat acum câțiva ani numele. Născut Roughley, el s-a căsătorit cu Anna Bakowski, de origine poloneză, și i-a preluat numele. Nunta lor a fost ținută la Centrul cultural polonez din Hammersmith, o suburbie a Londrei, iar luna de miere și-au petrecut-o în Japonia. Schimbarea sa de nume este un subiect de ironii pe site-uri din Marea Britanie, astfel că Bakowski, fost Roughley, scrie pe pagina sa de Twitter, în finalul prezentării: „Și, da, mi-am schimbat numele”.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele