„Câinii” se sfâșie între ei: Rednic vs. jucătorii! Declarațiile antrenorului i-au înfuriat la culme: „Să câștigi 155.000 de euro doar pentru că te antrenezi?!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo e într-o situație alarmantă. Locul 11 în Liga 1 Betano, rezultate slabe, vestiar dezbinat. Antrenorul Mircea Rednic îi critică în public pe jucători, indiferent că e la conferința de presă premergătoare sau anterioară unui meci, și, mai mult, le-a făcut unora publice și salariile. Fotbaliștii cred că tehnicianul îi scoate pe ei „țapi ispășitori” pentru ca el să rămână într-o „lumină bună” în fața șefilor și a suporterilor, în condițiile în care de la venirea „Puriului” s-a obținut doar o singură victorie, deși au fost opt meciuri oficiale. Cert e că vestiarul stă pe un „butoi cu pulbere”. Oricum sunt mulți cei care vor pleca în iarnă, mai ales că antrenorul are puteri depline și chiar a anunțat că va schimba lotul din temelii.

„Jucătorii trebuie să înțeleagă, chiar o să-i intreb: ‘Care vreți să mă jucați, bine, dacă nu, o să băgăm jucătorii tineri și asta e!’. Poate pe unii nu îi interesează și vor să plece. În iarnă oricum o să ne întărim, asta e sută la sută. Cine nu vrea să mai rămână la Dinamo să plece, eu nu am nimic împotrivă, nu ținem pe nimeni cu forța. Vorbesc de unii jucători care trec cu ușurință peste un meci pierdut și vorbesc de cei care câștigă mult. Trebuie să înțeleagă că un străin când vine în România, în condiții bune, trebuie să te implici mai mult.

Sunt jucători despre care nu îmi explic… să câștigi 155.000 de euro doar pentru că te antrenezi. Pe el nu îl interesează dacă câștigă sau nu echipa, el câștigă banii ăștia. Eu chiar am crezut că este o glumă, dar nu e o glumă și când joacă nu se vede diferența. Ă‚sta e un salariu bun și pentru Belgia, știu foarte bine ce contracte au.

Eu știu ce buget a fost anul acesta și dacă se analiza mai bine ce jucători s-au adus, cred că Dinamo nu ajungea în situația asta. Mediașiul și Iașiul au adus jucători care fac diferența și care nu câștigă atât de mult”, a tunat Rednic, după eșecul cu CFR, 0-3.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele