Blocat pentru 80 de mii de euro!** Adevăratul motiv pentru care Renan nu joacă la Rapid

Situația Rapidului, atât financiară, cât și în clasament este pe zi ce trece mai încurcată, iar printre cei mai afectați par a fi jucătorii. Salariile întârzie, primele lipsesc. Renan Silva, mijlocașul adus în vară de peste ocean, este unul din jucătorii care resimte cel mai acut criza financiară din Giulești. Noul Wesley, așa cum a fost prezentat de Copos în vară, a bifat în acest sezon numai 15 minute în tricoul Rapidului, iar pentru asta, fanii alb-vișiniilor au început deja să le ceară socoteală atât lui Rada, cât și conducerii. Singura explicație oferită în cazul lui Renan a fost aceea că sud-americanul nu este suficient de pregătit fizic și că, pe teren, nu poate susține mai mult de un sfert de oră.

Îl forțează să plece în iarnă

Motivul real pentru care mijlocașul de culoare prinde decât banca de rezerve este acela că George Copos are datorii către impresarii care l-au adus pe jucător în România. Patronul rapidiștilor trebuie să le plătească acestora suma de 80.000 de euro, bani despre care s-a vorbit și în vară, în două tranșe, una în ianuarie și cealaltă în iunie. Și, cum există o lipsă mare de fonduri, Copos pare că a găsit și metoda prin care să-și fenteze partenerii. Rapidiștii se folosesc de „scuza” pregătirii fizice precare a jucătorului, brazilianul nu este trimis pe teren, forțându-l astfel să părăsească România în iarnă. Și odată cu plecarea lui și datoria se va stinge automat. De altfel, în ultima perioadă, alături de Daniel Pancu, Renan a fost singurul jucător aplaudat de către suporterii rapidiști.

Publicat: 10 11. 2012, 09:08
Actualizat: 10 11. 2012, 09:09