Bergodi: „Nu exclud o revenire la Rapid”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Bergodi:

Fostul antrenor al echipei Rapid, Cristiano Bergodi, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că nu exclude o revenire la conducerea formației giuleștene dacă pleacă Mircea Rednic, dar a precizat că va pune anumite condiții pentru a semna contractul.

"La Rapid nu m-au tratat cum trebuie, nu s-au purtat bine cu mine. Am plecat cu probleme. Dar o să vedem ce se întâmplă. Am spus și la plecarea mea că timpul va decide dacă mă voi întoarce sau nu. Dacă rămân fără antrenor, nu pot să exclud Rapidul. Eu sunt liber acum și nu exclud nimic. Dacă cei de la Rapid m-ar vrea din nou, trebuie discutat. Trebuie vorbit bine de tot. Trebuie puse foarte bine la punct niște lucruri pentru a accepta. Pentru că eu am plecat rău de acolo. Dar acum Rapid are antrenor, iar eu n-am vorbit cu nimeni", a spus Bergodi.

Tehnicianul a avut o explicație și pentru prezența în tribune a consilierului său, Renzo Rossi, la meciul Rapid – Universitatea Cluj, scor 1-2. "Renzo a fost la meciul cu Universitatea Cluj pentru că îi place să vadă meciurile Rapidului, nu pentru altceva. Eu nu știu nimic, nu m-a contactat nimeni din conducere. Și nu am vorbit nici cu jucătorii", a adăugat antrenorul.

Întrebat ce părere are despre refuzul jucătorilor de a purta banderola de căpitan și de posibila demitere a antrenorului Mircea Rednic, Bergodi a răspuns: "Nu vreau să vorbesc despre ce se întâmplă la echipă. Nu e corect față de actualul antrenor și nici față de băieți să vorbesc eu acum. Eu sunt antrenor profesionist și nu vreau să comentez despre banderole sau altceva. Cei de acolo știu mai bine ce se întâmplă. Eu pot să spun doar că am numai amintiri plăcute cu băieții".

Totuși, antrenorul italian consideră că Rapid poate ieși din criză, dar menționează că șansele la titlu depind în foarte mare măsură de meciul cu Oțelul Galați și de rezultatul partidei Steaua – CFR Cluj din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I. "Din crize se poate ieși. O echipă de-a lungul unui campionat trece și prin astfel de momente mai grele. Așa că se poate ieși din criză, dar eu, de aici din Italia, nu cunosc situația de la echipă ca să pot să vorbesc. Acum sunt opt puncte distanță de primul loc. Șansele la titlu depind de meciul cu Galați, dar și mai mult de ce se întâmplă la Steaua – CFR Cluj. Aceste două rezultate sunt extrem de importante", a adăugat Bergodi.

Tehnicianul italian Cristiano Bergodi a condus echipa Rapid în primele zece etape ale sezonului 2007-2008 al Ligii I.

Pe aceeași temă
Alex Piţurcă a marcat la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive

Indienii, avertizaţi de medici să nu mai folosească balega de vacă împotriva COVID-19: „Există riscul răspândirii altor boli” VIDEO

NEWS ALERT Diplomat român, expulzat de Federaţia Rusă

„Messi e mulțumit de oferta primită!” Bombă în fotbalul mondial! Care sunt dorințele starului Barcelonei

Infectarea cu coronavirus după vaccinare. Când nu ne protejează vaccinul, explică un medic

S-a modificat schimbarea. Liviu Dragnea e în culmea fericirii. Va ieși din închisoare

Primele IMAGINI cu adolescentul care a ucis șapte copii la ȘCOALĂ. „M-am crezut Dumnezeu, apoi m-am transformat în monstru”

Casă dărăpănată din chirpici, construită în 1950, scoasă la vânzare pentru 700.000 de euro, la Cluj

Sfâșiați de URS! Ultimele lor clipe de viață, înregistrate pe cameră

Un ARHEOLOG care săpa în Turcia a scos la iveală ceva INCERDIBIL din vremea gladiatorilor

Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi dacă mai poți. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău

BREAKING! ATAC terorist. Sunt ZECI de MORTI şi răniţi! Vestea ŞOC a zilei

Cum a ajuns Iulia Vântur celebră în India. Se credea că e datorită lui Salman Khan, dar adevărul e cu totul altul

Decizie fără precedent a Rusiei la adresa României! Vladimir Putin își manifestă fățiș ostilitatea!

EXCLUSIV. Cel mai bogat român a dat lovitura. Ce companie din Bucureşti a cumpărat şeful UiPath, cu o avere de 7 miliarde de dolari

Cea mai periculoasă băutură alcoolică pentru ficat. Un român consumă 85 de litri anual

Depășire criminală pe „Drumul Morții”, E85. Toate cele bune de la șoferul care a trecut pe lângă moarte! - VIDEO

Specia care ar putea dispărea din cauza nevoii uriașe de litiu pentru baterii de mașini electrice

Ce se întâmplă din 15 mai cu conturile de Whatsapp ale persoanelor care nu acceptă noile politici de confidenţialitate

BANCUL ZILEI – Camera ascunsă: ipostaze năucitoare cu nevasta și amantul

Scena care a provocat indignare în Italia: român paşnic, băgat în comă de doi huligani. „Am făcut-o doar din plictiseală” FOTO

S-au cunoscut în timpul unei partide de amor în trei, apoi au deschis o afacere. „Au făcut-o” chiar şi în România

Imagini +18! Vedete de la noi, PRINSE în timp ce făceau AMOR în public!

Cine este, de fapt, polițista superbă care a primit mii de like-uri pe Facebook?

FOTO. Bianca Drăgușanu, imaginile cu care a zăpăcit milionarii! S-a pozat într-un costum minuscul de baie

FOTO. Daniela Crudu, într-un costum de baie minuscul! Și-a arătat trupul total