Bergodi e nemulțumit** „Vorbe! Dar jucători?”

Bergodi e nemulțumit**
  • Publicat:
  • Actualizat:

 

 

Aflat în Italia, Cristiano Bergodi s-a arătat aseară destul de îngrijorat de faptul că Steaua încă nu a reușit să facă niciun transfer și a declarat pentru ProSport că nu se poate bate pentru titlu cu o echipă formată din tineri.
Domnule Bergodi, v-a picat un adversar lejer la tragerea la sorți…
N-aș zice că e prea ușor, este o echipă care vine dintr-un campionat puternic, cel al Ungariei. Dar o vom studia bine și până la ora meciului vom ști totul despre ei.
 
De lotul Stelei ce mai ziceți?
Păi e aceeași părere pe care am zis-o la început, pentru că nu s-a schimbat mare lucru. E un lot tânăr, valoros, dar pentru a ne îndeplini obiectivul ne mai trebuie întăriri.
 
Și dacă nu vin aceste întăriri?
Nu-mi place să dau ultimatumuri, să condiționez. Steaua poate merge și așa în campionat, dar, repet, fără cei 3-4 jucători noi de care am vorbit la început cu oficialii Stelei, nu ne putem asuma răspunderea pentru obiectivul stabilit, titlul adică. Când am spus că ne gândim la lupta pentru primul loc, am mizat pe câteva transferuri.
 
Pe care le-ați discutat cu șefii Stelei?
Sigur că da. Am vorbit de aducerea a 3-4 jucători și tot aud de o săptămână o mulțime de variante. Dar sunt doar vorbe! Și timpul trece!
 
Păreți îngrijorat…
Păi m-am săturat să aud doar vorbe, de zece zile. Poate mai și aducem niște jucători, nu doar vorbim de ei…
 
Ce variante aveți?
Se discută ba despre cuplul Bozovici – Cesinha de la Rapid, ba despre venirea lui Pepe Moreno, ba de întărirea mijlocului cu Tiago sau Sânmărtean…Sper să se și rezolve ceva până la urmă.
 
Șefii Stelei ce vă spun?
Că lucrează la asta, dar repet, timpul trece, sper să nu creadă că eu accept orice, din moment ce am stabilit ceva. Încă nu am semnat cu Steaua, să nu uităm!
Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele