Becali vrea să îi dea lovitura decisivă CFR-ului. Transfer de cinci stele în Ghencea: pe cine a ochit Gâlcă

  • Steaua vrea să profite la maximum de situația de la CFR. Cum șansele ca Arlauskis să fie păstrat din vară sunt mici, având în vedere că lituanianul a avut evoluții excelente și a intrat pe radarul echipelor cu pedigree din Vest, oficialii din Ghencea vor să îl înregimenteze pe Mario Felgueiras, cel mai scump jucător străin din Liga 1. Portughezul ar ajunge sub comanda lui Gâlcă doar dacă e declarat liber de contract.

După plecarea lui Tătărușanu, campioana părea să se fi blindat în poartă, Arlauskis făcându-l uitat pe actualul goalkeeper al Fiorentinei. Doar că oficialii din Ghencea au fost reticienți când au semnat cu lituanianul și i-au oferit doar un an de contract, nesiguri pe forma acestuia (în Rusia a fost rezervă eternă). Doar că „Arla” a întrecut cele mai optimiste previziuni, iar cluburi puternice din fotbalul mare l-au contactat deja pe agentul său pentru a se interesa de situația sa contractuală. Astfel, fostul jucător al Unirii poate semna încă din iarnă cu un alt club, iar Steaua nu vrea să fie prinsă pe picior greșit.

În aceste condiții, șefii campioanei tatonează pista Mario Felgueiras, dorind să profite pe cât se poate de situația dezastruoasă de la CFR. Așa cum ProSport v-a anunțat, fotbaliștii și-au anunțat deja antrenorul că își vor depune memorii pentru a deveni liberi de contract, iar în măsura în care Liga le va da câștig de cauză jucătorilor, Steaua stă la pândă.

Felgueiras este din 2012 pe lista scurtă a Stelei, Mihai Stoica dorindu-l încă de pe vremea când portarul evolua pentru Brașov. Cum Tătărușanu nu s-a transferat, oficialii din Ghencea nu au avansat în negocierile cu „stegarii” și portughezul a ajuns în Gruia. Și în vară au fost tatonări între Steaua și CFR în privința transferului, dar Paszkany a cerut 3 milioane de euro, sumă considerată inacceptabilă de roș-albaștri.

  • Mario Felgueiras (27 de ani) a impresionat în Liga I și mai ales în grupele Ligii Campionilor, unde a fost printre remarcații competiției în sezonul 2012-2013. Lusitanul mai are doi ani de contract cu Clujul și a fost curtat intens de mai multe cluburi în urma evoluțiilor din Ligă

Nu știu dacă Steaua și-l permite pe Felgueiras, este un portar de valoare. Orice jucător e de vânzare, pentru prețul corect
Vasile Miriuță, antrenor CFR Cluj

3,5 milioane de euro este cota de piață a lui Felgueiras, cel mai scump jucător străin din Liga 1 în acest moment

Publicat: 13 11. 2014, 17:59
Actualizat: 13 11. 2014, 18:00