Au renunțat la „cârpeală”! Constructorii stadionului din Craiova s-au pus pe treabă și au reparat zona cu probleme. FOTO | Cum arată acum arena din Bănie

  • Constructorii au încercat să repare „băbește” eroare de calcul pe care au făcut-o la acoperișul stadionului din Craiova. Reamintim că o zonă din acoperișul peluzei de nord a arenei nu se îmbină cum ar trebui, din cauza unei diferențe de 30 de centimetri dintre grinzi.

UPDATE 30 iulie, 12:00:  Imaginile incredibile care au apărut în presă i-au mobilizat pe oamenii care se ocupă de construcția stadionului din Craiova. La puțin timp după ce mai multe publicații au atras atenția supra lucrului de mântuială care s-a făcut la acoperiș, lucrurile au intrat în ordine, iar reparațiile au fost făcute. Acum acoperișul arată ca al unei arene moderne.


Mai este aproximativ o lună până când noua arenă din Craiova ar urma să fie gata și constructorii trag tare. Însă, așa cum am semnalat săptămâna trecută, a apărut o nouă problemă. În momentul în care au încercat să închidă acoperișul, constructorii au descoperit că grinzile nu se îmbină cum trebuie. Este vorba despre o eroare de calcul de aproximativ 30 de centimetri, care îi obligă pe ingineri să caute soluții.

Aceștia au găsit-o, dar estetica arenei are de suferit. Într-o filmare urcată pe 26 iulie pe canalul de Youtube „Craiova Cetatea Banilor Las Vegas-ul Romaniei” se poate observa cum tabla acoperișului nu se pliază cum ar trebui în zona în care a apărut problema cu acoperișul. Îmbinarea foilor de tablă pare făcută de un amator.

Pare că este singura soluție găsită de ingineri, însă parte estetică are de suferit și acoperișul stadionului de 52 de milioane de euro este acum cârpit.


Într-o filmare făcută pe 25 iulie se poate observa cum grinzile care sprijină acoperișul nu sunt la același nivel, motiv pentru care nu se îmbină


Peste numai o zi, constructorii au încercat să rezolve problema printr-o cârpeală


În plan apropiat, se observă cum foile de tablă nu se îmbină așa cum ar trebui

Ulterior, și-au dat seama că soluția găsită nu este foarte inspirată, așa că au dărâmat ce au construit cu o zi în urmă…

ProSport a anunțat în exclusivitate că arena a fost greșită încă din prima fază a construcției. Inginerii au descoperit ulterior că stadionul nu respectă nici normele de siguranță, nici pe cele impuse de UEFA. Drept urmare, s-a trecut la ajustări.

Publicat: 30 07. 2017, 12:07
Actualizat: 31 07. 2017, 08:43