Ajax a pus ochii pe puştii teribili ai Ligii 1: ”Sunt jucători pe lista lor”. Viitorul are cele mai mari şanse să vândă în Olanda. Oficialul constănţenilor a recunoscut tot

6 mar 2019 4198 afişări Liga 1
Ajax a pus ochii pe puştii teribili ai Ligii 1: ”Sunt jucători pe lista lor”. Viitorul are cele mai mari şanse să vândă în Olanda. Oficialul constănţenilor a recunoscut tot

George Ogăraru, directorul de scouting al Viitorului, a vorbit despre un posibil transfer care s-ar putea face între echipa sa şi Ajax Amsterdam. Acest lucru ar putea avea loc pe viitor pentru că ”cele două cluburi au folosofii asemănătoare”. Fostul fundaş recunoaşte că acesta este unul dintre obiectivele sale personale.

”Călăul” Realului din Liga Campionilor nu este doar pe urmele fotbaliştilor lui Gică Hagi. Urmăreşte permanent jucători din Liga 1, pentru că, în ultimii ani, strategia Ajax-ului a suferit câteva schimbări. Nu se mai concentrează doar pe promovarea tinerilor din propria pepinieră. A început să investească şi în transferuri. ”Sunt jucători din Liga 1 pe lista celor de la Ajax. Discutăm mereu despre asta. Eu aşa cred, că cineva de la Viitorul va ajunge acolo. Ăsta este unul dintre obiectivele mele personale, să ajungă cineva acolo.

Au început să investească şi în transferuri, departamentul de scouting lucrează fără oprire. În momentul de faţă, Ajax este un exemplu pentru toate formaţiile din Europa, chiar şi pentru cele mai puternice”, a spus Ogăraru pentru DigiSport.

George Ogăraru, fostul fundaş al celor de la Ajax şi FCSB, s-a întors în fotbalul românesc, după ce a fost, pentru o scurtă perioadă de timp, antrenorul unei secţii de juniori a clubului din Amsterdam. A semnat cu Viitorul la sfârşitul lunii ianuarie şi se va ocupa, pe lângă departamentul de scounting, şi de relaţiile internaţionale.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.