Acadele

După ce-i va mai trece și DNA-ului frenezia și nu va mai avea interes să pozeze în Moș Crăciun cu citații în sacul cu daruri, stenogramele-acadele nu vor lăsa decât un gust amar. Doar amăgesc, îți omori timpul cu ele câteva zile și pac-pac, cu asta, basta. Pentru că nu vom afla vreodată ceea ce merită într-adevăr să aflăm. Dacă a fost sau n-a fost ceva la acel Vaslui – Steaua tot dintr-o ultimă etapă de campionat, cât suport au suspiciunile lui Penescu, bineînțeles tot după un meci cu Steaua, la cât prețuia Nețoiu cutia cu table de patrimoniu încât l-a transformat pe Cîrțu în comis-voiajor ca să-i recupereze obiectul muncii de la verii Becali chiar în ziua partidei din Ghencea.

Doar o părticică din subiectele grele care mustesc de corupție adevărată după abecedarul procurorului, nu o premiere protectoare a căcăcioșilor de la „U”, Bistrița sau UTA. Fiecare cu gustul său, DNA-ului i-a picat cu tronc doar neamul Becali. Niciun alt nume greu sau de la periferia „B”-ului, niciun arbitru, niciun alt trepăduș purtător de valiză, nimeni. Toți sunt albiți și scrobiți prin omisiune complice. La toți s-a epuizat stocul de casete de ascultare. Până la o nouă comandă cu țintă precisă. Nu întâmplător, fotbalul și DNA-ul sunt frați de cruce. Niciunul nu e dornic să se primenească din interior.